Este posibil ca ultimul podcast „The Church of Tarantino” să dea și răspunsul la, probabil, cea mai dificilă întrebare din istoria cinematografiei: care este cel mai bun film al lui Tarantino?
Pentru că părerile nu se așază niciodată în aceeași barcă și pentru că să fii obiectiv cu tine însuți, atunci când ești creator de artă mare, este un exercițiu care cere maturitate.
Revenind, însă, să fi răspuns Tarantino la una dintre cele mai dezbătute teme din cinematografie?
Iată cum clarifică Tarantino cea mai dezbătută problemă a cinematografiei:
”Eu cred că Kill Bill este filmul pe care m-am născut să-l fac, Inglourious Basterds este capodopera mea, iar Once Upon a Time… in Hollywood este preferatul meu”.
„Case closed”, vorba cineastului bulgar.
„Dar cred că Kill Bill este filmul suprem marca „Tarantino”, pentru că nimeni altcineva nu l-ar fi putut face. Fiecare aspect al lui este smuls, ca niște tentacule cu țesut sângerând, din imaginația mea, din subconștient, din pasiunile, obsesiile și plăcerile mele”, mai spune Tarantino, cunoscut prin faptul că și-a scris propriile scenarii, pe care le-a și regizat, de la debutul său din 1992, cu Reservoir Dogs.
A! Apropo de scriitură, o întrebare se impune din nou: care este cel mai bun scenariu Tarantino?
„Cred că Inglourious Basterds este cel mai bun scenariu al meu, iar Hateful Eight și Once Upon a Time… in Hollywood sunt imediat după.
Dar există un aspect la Hateful Eight care cred că reprezintă, de fapt, cea mai bună regie a materialului meu, adică textul este scris și este solid, nu e ca la Kill Bill, unde trebuie să creez totul – aici e totul clar și solid, și cred că e cea mai bună punere în scenă a materialului meu ca regizor”.
Tarantino mai oferă o explicație la faptul că a ales să nu regizeze continuarea filmului „Once Upon a Time… in Hollywood” și să-i predea proiectul bunului său prieten, David Fincher, care va regiza și va adapta „The Adventures of Cliff Booth” pentru Netflix, cu Tarantino ca scenarist și producător.
„Cred că eu și David Fincher suntem cei mai buni doi regizori, așa că ideea că David Fincher vrea, de fapt, să adapteze munca mea arată un nivel de seriozitate față de ea care, în opinia mea, merită luat în considerare”.
Tarantino rămâne decis să se retragă după al zecelea lungmetraj, mai ales că, într-un context exterior podcastului, el spusese că „Cei mai mulți regizori au filme de final oribile”.
Regizorul de 62 de ani a mai dezvăluit că are în lucru o piesă de teatru care va avea premiera în West End, Londra, în 2006, iar asta este înainte să se apuce de ultimul său film.
Mult timp se zvonise că „The Movie Critic” va fi ultimul său film, cu Brad Pitt în rolul principal – despre un critic de film cinic, care lucra în California anului 1977 – dar Tarantino a explicat în podcast că era un teren pe care mai mersese, că nimic nu era nou, că nu se simțea entuziasmat și că-i trebuia un proiect în care să nu știe ce face, să fie un „teritoriu neexplorat”, după cum s-a exprimat.
„Nu eram deloc entuziasmat să dramatizez ce scrisesem în perioada pre-producție, în parte pentru că foloseam setul de abilități pe care îl deprinsesem la Once Upon a Time.. – cum transformăm Los Angeles în Hollywood-ul lui 1969 fără CGI?”.
La The Movie Critic, nimic nu era nou, iar Tarantino voia ca ultimul său film să fie o reușită în toate sensurile.
„Știam, deja, mai mult sau mai puțin, cum să transform Los Angeles într-o epocă anterioară. Era prea puțin, pentru un ultim film”.
Cum o să arate ultimul film al lui Tarantino? Care o să fie tema și cum o să fie scris? Nu știe nimeni asta.
Până una-alta, rămâne cum a stabilit Tarantino!