Rezultatele inițiale ale probei scrise din cadrul concursului de Titularizare, susținută pe 15 iulie, au fost publicate marți, pe site-ul Ministerului Educației.
Din cei peste 31.000 de candidați evaluați, 13.553 au obținut note peste 7, adică 43,52%.
Un număr de 41 de candidați au reușit performanța de a obține nota 10.
Astăzi, 22 iulie, apar notele inițiale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi verificate atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe platforma oficială titularizare.edu.ro.
Candidații care nu sunt mulțumiți de notele obținute pot depune contestații în aceeași zi, până la ora 21:00. O altă oportunitate pentru contestații este ziua de miercuri, 23 iulie, până cel târziu la ora 12:00.
Pentru obținerea unui post pe perioadă nedeterminată (titularizare), este necesară o notă de cel puțin 7 atât la proba scrisă, cât și la proba practică ori inspecția specială la clasă, în domeniul postului ales. În cazul posturilor temporare (suplinire), nota minimă necesară este 5 la ambele probe.
Proba scrisă s-a desfășurat pe 15 iulie, în 121 de centre de concurs din întreaga țară, inclusiv București. Distribuirea disciplinelor în centre a fost comunicată de fiecare inspectorat școlar prin site-urile oficiale.
Conform datelor, cele mai solicitate discipline la proba scrisă au fost: educația timpurie (cu predare în limba română), cu peste 8.300 de candidați, învățământul primar (cu predare în limba română), cu peste 6.100 de candidați, educație fizică și sport, cu peste 3.600 de candidați, limba și literatura română, cu peste 2.300 de candidați și limba engleză, cu peste 2.000 de candidați.
Evaluarea lucrărilor se face digital, în centre naționale organizate pe discipline.
Repartizarea candidaților pe posturile vacante, pentru angajare pe durată nedeterminată, are loc în ordinea descrescătoare a mediilor obținute, în cadrul ședințelor publice desfășurate între 31 iulie și 1 august, sub coordonarea inspectoratelor școlare.
Rezultatele finale se publică miercuri, 30 iulie, atât la inspectorate, cât și pe site-ul oficial al titularizării.