Săftoiu a propus Parlamentului şi Guvernului să aprobe o conducere interimară a TVR

Claudiu Săftoiu, şeful SRTv, a propus Parlamentului şi Guvernului, prin intermediul unei adrese, să aprobe asigurarea conducerii curente a Televiziunii Române "prin instituţia interimatului", precizând că prelungirea stării de incertitudine riscă să afecteze Programul de redresare economică a TVR.

249 afișări
Imaginea articolului Săftoiu a propus Parlamentului şi Guvernului să aprobe o conducere interimară a TVR

Claudiu Saftoiu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de reprezentanţii Societăţii Române de Televiziune (SRTv), hotărârile Consiliului de Administraţie (CA) al SRTv, adoptate până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale (CC) privind neconstituţionalitatea desemnării CA, între care şi Programul de redresare economică a TVR, rămân valabile.

Reprezentanţii TVR precizează, în comunicatul remis MEDIAFAX, că articolul 7.1. din Decizia CC prevede că: "Potrivit art.147 alin.(4) din Constituţie, Hotărârea Parlamentului nr.28 din 26 iunie 2012 îşi păstrează prezumţia de constituţionalitate până la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel încât actele juridice adoptate de Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune până la această dată rămân valabile".

Printre hotărârile CA al SRTv, adoptate până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CC, se numără şi hotărârea 110/ 28 august 2012 privind aprobarea Programului de redresare economică a SRTv, elaborat în conformitate cu rigorile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 33/2012.

"Ordonanţa 33/2012 a fost emisă în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române, care, în lipsa unor măsuri urgente de redresare, s-ar afla în imposibilitatea de a funcţiona", se mai spune în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, preşedintele-director general al TVR, Claudiu Săftoiu, a transmis, miercuri, autorităţilor competente o solicitare, în care arată că situaţia actuală, fără precedent, a TVR pune în pericol activitatea curentă a societăţii.

"PDG al TVR a subliniat necesitatea găsirii unor soluţii în privinţa conducerii TVR, prelungirea stării de incertitudine riscând să afecteze relaţiile cu creditorii şi, pe cale de consecinţă, să zădărnicească eforturile de implementare a Programului de redresare a SRTv", se mai spune în comunicat.

"Riscul executării Televiziunii Române de către mai mulţi creditori cu care şi în ziua de astăzi avem antamate mai multe întrevederi creşte", spune Claudiu Săftoiu în solicitarea către autorităţi. "Vă supun atenţiei propunerea noastră privind asigurarea conducerii curente a societăţii prin instituţia interimatului", adaugă Claudiu Săftoiu.

Reprezentanţii TVR au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că solicitarea preşedintelui-director general al TVR a fost transmisă mai multor autorităţi ale statului, între care Parlamentul şi Guvernul.

Pe de altă parte, potrivit comunicatului, Programul de redresare economică a TVR, aprobat de CA în 28 august 2012, prevede o serie de măsuri necesare pentru reducerea cheltuielilor, restabilirea echilibrului financiar şi plata datoriilor acumulate.

În urma publicării deciziei CC în Monitorul Oficial, şedinţa Consiliului de Administraţie al SRTv, care trebuia să se desfăşoare joi, 4 octombrie, a fost anulată, se mai spune în comunicat.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat, miercuri, că săptămâna viitoare va avea loc şedinţa comună a Parlamentului pentru numirea noului Consiliu de Administraţie al TVR. 

"Am avut o discuţie şi cu liderii grupurilor parlamentare şi am stabilit ca săptămâna viitoare, luni sau cel târziu marţi, înainte de şedinţa Birourilor Permanente - stabilită cu domnul preşedinte al Senatului, Crin Antonescu, pentru marţi, la ora 9.00 -, liderii grupurilor parlamentare să citească textul legii şi să facă propunerile pentru nominalizările pe algoritmul politic pe care îl stabileşte proiectul legislativ, în aşa fel încât marţi să avem audieri, iar marţi seară sau miercuri dimineaţă cel târziu să putem să avem un plen reunit al Parlamentului cu mai multe puncte, dar şi cu această chestiune", a spus Zgonea. El a precizat că în acest fel se va putea intra în respectarea deciziei Curţii Constituţionale.

Actualul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune va fi desfiinţat, după ce Curtea Constituţională a admis, pe 26 septembrie, sesizarea PDL în cazul hotărârii Parlamentului din 26 iunie de numire a noii conduceri a TVR, în care nu a fost desemnat niciun membru propus de PDL. Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au decis că hotărârea Parlamentului din 25 iunie privind componenţa Consiliului de Administraţie al SRTv este neconstituţională.

Partidul Democrat Liberal a contestat la Curtea Constituţională hotărârea Parlamentului privind noul Consiliu de Administraţie al SRTV, în care nu a fost desemnat niciun membru propus de PDL, susţinând că decizia "nu corespunde algoritmului politic".

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, declara în iunie că, potrivit algoritmului calculat la numărul de parlamentari, PDL ar fi trebuit să primească în noul CA al SRTV aproape trei locuri, mai precis 2,87, UDMR - un loc, UNPR ar fi primit de la PDL un loc, PSD - trei locuri, iar PNL - două locuri.

Pe 25 iunie, majoritatea liderilor de grupuri parlamentare au stabilit că în CA al SRTV vor fi câte trei reprezentanţi de la PSD şi PNL şi câte unul de la UDMR şi UNPR.

Pe 26 iunie, Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a aprobat validarea noilor membri ai Consiliului de Administraţie al TVR.

Din actualul CA al TVR fac parte: Claudiu Săftoiu (nominalizat de PNL), preşedintele-director general al TVR, Anne Jugănaru (nominalizată de PSD), Claudiu Brînzan (nominalizat de PSD), Cristian Nitulescu (nominalizat de PSD), Lucia Hossu Longin (nominalizată de PNL), Irina Radu (nominalizată de PNL), Nicoleta Nicolicea (nominalizată de UNPR), Nagy Zoltan Levente (nominalizat de UDMR), Raico Cornea (nominalizat de grupul parlamentar al Minorităţilor naţionale), Romina Gabriela Surugiu (nominalizată de Administraţia prezidenţială), Gabriel Tufeanu (nominalizat de Guvernul României), Valentin Nicolau (ales de salariaţii TVR) şi Sorin Burtea (ales de salariaţii TVR). 

Societatea Română de Televiziune este în prezent în plin proces de restructurare. Consiliul de Administraţie (CA) al SRTv a aprobat, pe 28 septembrie, noua schemă organizaţională a Televiziunii Române, care prevede desfiinţarea a 872 de posturi, în instituţie urmând să rămână în urma concedierilor colective 2.395 de angajaţi.

Totodată, CA al TVR a adoptat, pe 29 august 2012, Programul de redresare economică a televiziunii publice.

TVR are o pierdere cumulată de 145.618.779,33 de euro, iar perioada necesară pentru a plăti această datorie este estimată la 7,5 ani, după cum a declarat Claudiu Săftoiu, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX în 10 august.

Conducerea TVR a trebuit să elaboreze o strategie de restructurare a Televiziunii Române, după ce, pe 27 iunie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă (OUG) potrivit căreia Consiliul de Administraţie al TVR trebuie să aprobe, în termen de 45 zile (de la publicarea în MO a OUG, n.r), un program de redresare economică, cu restructurări economice, de personal şi plata datoriilor fiscale în şase luni.

Pe 10 august, CA al TVR a adoptat raportul grupului de lucru care stă la baza Programului de redresare economică a Televiziunii Române, care a prevăzut că TVR Info şi TVR Cultural trebuie să îşi înceteze emisia, iar misiunea TVR Cultural va fi preluată de TVR 2 (care se va redenumi TVR 2 Cultural) şi de TVR 3.

TVR Info şi-a suspendat emisia pe 15 august, la ora 23.59, în timp ce TVR Cultural şi-a suspendat emisia pe 15 septembrie, de la ora 23.59.

În baza Programului de redresare economică a SRTv, Guvernul a aprobat, pe 1 septembrie, Memorandumul privind reeşalonarea obligaţiilor fiscale acumulate de TVR, în cuantum de peste 65 milioane de euro, pe o perioadă de 7,5 ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici