- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (17.06.2008, 14:26)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Salarii mai mari pentru artiştii din instituţiile de spectacole
Angajaţii instituţiilor de spectacole şi concerte vor avea din acest an salarii mai mari, indemnizaţiile lor putând ajunge până la 4.200 de lei, faţă de maxim 1.500 de lei, cât au în prezent, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Demeter Andras.
555 afișări
Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu (Imagine: Mediafax Foto)
Secretarul de stat Demeter Andras şi ministrul Culturii Adrian Iorgulescu au explicat că Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) este aproape de finalizarea normelor de aplicare a Legii 535 din 2007, care modifică Ordonanţa numărul 21 din 31 ianuarie 2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic.
"Vom finaliza zilele acestea normele Legii, care fac din acest act normativ unul care trebuie să aibă o fundamentare şi o aplicabilitate rapidă. Noi scontăm că salariile personalului artistic se vor majora simţitor. Este pentru prima dată când introducem noţiunea de drepturi conexe, care se vor face în plata drepturilor salariale. Introducem şi conceptul planificării stagiunii. Ne referim la modul concret în care vor fi semnate contractele. Introducem ideea contractului pe o perioadă determinată de timp", a enumerat Demeter Andras noile prevederi impuse de normele Legii privind instituţiile de spectacole şi concerte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Uniunea Europeană s-a născut puțin greșit. Trăim o criză de leadership în marile democrații. Europa e în pericol
-
Mesajul reprezentanţilor lui Fico: A fost împuşcat de mai multe ori, viaţa îi este pusă în pericol. Următoarele ore vor fi decisive
-
Iohannis, reacţie după ce premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat
-
Grindeanu: Astăzi sunt în execuţie 780 de kilometri de autostradă şi drum expres
"În primul şi în primul rând, încercăm să recunoaştem faptul că se nasc nişte drepturi de autor pentru compozitori, dramaturgi, coregrafi, şi nişte drepturi conexe pentru artiştii interpreţi şi executanţi, categorie în care se include şi regizorul", a remarcat Demeter Andras.
Potrivit ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, până în prezent, drepturile conexe se plăteau doar în situaţii excepţionale. "Dacă Beligan juca la Teatrul Naţional, el nu primea drepturi conexe, ci doar drepturi salariale. Drepturile conexe nu erau plătite în mod obişnuit", a susţinut Iorgulescu.
Noul cadru normativ va obliga şi directorii de instituţii muzicale şi de spectacole să îşi planifice mai bine stagiunile.
"La ora actuală, un director de teatru din Bucureşti este obligat să refacă o planificare lunară de zece-cincispreze ori din cauza unor obligaţii pe care le au anumiţi actori. Într-un consens cu conducătorii instituţiilor, propunem ca managementul instituţiei să îşi facă treabă în sensul în care, într-o perioadă a anului, să facă programarea în primul rând a producţiilor noi şi apoi a reluărilor păstrate pe afiş. De aici se pot stabili nişte date relativ exacte", a susţinut Demeter Andras.
Potrivit lui Demeter Andras, un alt lucru demn de semnalat este că noul cadru normativ va scoate instituţiile de teatru, de operă, filarmonicile etc. din tipul de gândire şi de acţiune "comunist", prin care "toţi cei care au diplome şi o anumită experienţă sunt plătiţi la fel".
"Nu este normal aşa ceva. Există niveluri de performanţă şi trebuie să plătim şi valoarea şi calitatea, nu doar cantitatea (...). Ceea ce mi se pare fundamental este că în sfârşit putem să majorăm de manieră sensibilă salariile celor care lucrează în aceste domenii. Salariile se pot mări de două-trei ori, în funcţie de experienţă şi de rol (...). Până la urmă, aceste salarii pentru artişti pot să ajungă, ipotetic, de la nivelul actual de 8-15 milioane de lei vechi, până la 42 de milioane de lei, salariul de bază maxim, pentru un artist executant sau un regizor creator", a explicat secretarul de stat.
Totuşi, Demeter Andras a atras atenţia că instituţiile vor putea să acorde aceste salarii în funcţie de bugetele pe care le au.
Noile norme stabilesc şi principiile de evaluare anuală a personalului tehnic. "Putem comensura cât face maşinistul sau cel care lucrează la lumini. Nici aici nu sunt toţi egali", a mai spus el.
Legea 353 din 2007 a modificat Legea 504 din 2004, care a reglementat până anul trecut organizarea şi funcţionarea acestor instituţii.
Citește pe alephnews.ro: Putin se va întâlni cu Xi Jinping la Beijing. Ce mize are întâlnirea celor doi lideri în contextul conflictelor globale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A primit 23 de ani de pușcărie pentru crimă și porecla „Călăul de pe baltă”, soția i-a luat averea și acum a ajuns să discute cu extratereștrii
PROSPORT.RO
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
CANCAN.RO
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte de atac / Cine e Francis „Beleaua”
GANDUL.RO
SIMONA HALEP, RELAȚIE AMOROASĂ SECRETĂ cu un MILIONAR ROMÂN! Bărbatul are deja o CONCUBINĂ și un COPIL
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe