1623 – S-a născut matematicianul şi filozoful Blaise Pascal. („Les pensées”) (m. 19 august 1662)
1764 – S-a născut generalul Gervasio Artigas, fondatorul statului Uruguay. (septembrie 1850)
1857 – La Paris, a fost încheiat un Tratat între Austria, Franţa, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman, cu privire la frontiera dintre acesta din urmă şi Rusia, prin care s-a hotărât ca Delta Dunării şi Insula Şerpilor să fie repuse sub suveranitatea Porţii Otomane, în loc de a fi alipite Moldovei.
1862 – În Statele Unite ale Americii a fost abolită sclavia.
1882 – S-a născut Ştefan Zeletin, sociolog, economist şi filosof. („Burghezia româna, originea şi rolul ei istoric”) (m.20 iulie 1934)
1891 – S-a născut John Heartfield, pictor, ilustrator de cărţi, membru al grupului Dada din Berlin. (m. 1968)
1919 – A încetat din viaţă Petre P. Carp, unul dintre întemeietorii ”Junimii”, şeful Partidului Conservator (1907-1912), de mai multe ori ministru şi prim-ministru, critic literar şi traducător. (n. 29 iunie 1837)
1938 – A încetat din viaţă scriitorul Ovid Aron Densusianu (n. 29 dec. 1873)
1941 – A încetat din viaţă pictoriţa Elena Popeea. (n. 15 aprilie 1879)
1973 – A încetat din viaţă Gabriel Georgescu, poet si traducător (n. 4 septembrie 1911)
1998 – Papa Ioan Paul al II-lea a sosit, la Salzburg, pentru o vizită de trei zile în Austria.
1999 – Forţele sârbe s-au retras din zona 2, situată în centrul şi estul provinciei Kosovo, conform acordului încheiat cu NATO.
2000 – Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a anunţat câştigătorul turului doi al alegerilor locale pentru Primăria Bucureştiului în persoana candidatului PD, Traian Băsescu.
2001 – Guvernul Năstase şi-a asumat răspunderea, în Parlament, pentru legea investiţiilor directe.
2001 – Parlamentul de la Budapesta a adoptat cu 303 voturi „pentru”, 187 „împotrivă” şi 8 abţineri, Legea privind statutul maghiarilor din ţările vecine. Guvernul României a luat notă de acest lucru şi de faptul că observaţiile părţii române nu au fost luate în considerare.
2001 – Guvernele României şi Suediei au parafat acordul privind reglementarea pretenţiilor financiare suedeze nesoluţionate.
2002 – Premierul socialist ungar, Peter Medgyessy, a recunoscut, în faţa Parlamentului, că a activat ca ofiţer de contraspionaj la Ministerul Finanţelor, în perioada 1977-1982, în timpul regimului comunist.
2003 – Plenul celor două Camere ale Parlamentului a aprobat proiectul de Hotărâre referitor la învestirea noului Guvern, cu 267 de voturi „pentru” şi şapte „împotrivă”.
2004 – Şeful statului Ion Iliescu a semnat decretul de eliberare a lui Paul Florea din funcţia de preşedinte al instanţei supreme, ca urmare a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii privind îndepărtarea magistratului, întrucât a împlinit vârsta legală de pensionare.
2006 – Premierul Călin Popescu Tăriceanu a semnat decizia de eliberare din funcţia de secretar de stat în Ministerul Educaţiei a Palomei Petrescu şi a cerut ministrului de atunci, Hârdău, să preia conducerea organizării şi desfăşurării testelor naţionale şi a examenului de bacalaureat
2007 – Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru desemnarea lui Laszlo Borbely în funcţia de ministru interimar al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, în locul lui Zsolt Nagy, suspendat din funcţie
2008 – A intrat în vigoare armistiţiul încheiat între gruparea Hamas şi Israel în Fâşia Gaza.