Semnificaţii istorice pentru ziua de 27 mai

La data de 27 mai 1928 s–a născut Constantin Ticu Dumitrescu. Acesta a fost un om politic român, fost deţinut politic, fost senator de orientare creştin-democrată (PNŢ-CD), preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, iniţiatorul Legii Deconspirarii Securitatii si a Legii Lustraţiei, proiecte vehement contestate de cei vizaţi. Din 1990 a fost membru al CPUN, senator în două legislaturi (1992-2000), preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Foştilor Deţinuţi Politici din România – A.F.D.P.R. –, din 1990 şi Preşedinte al Uniunii Internaţionale a Foştilor Deţinuţi Politici (1991-1999). A fost membru al Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) din anul 2006.

28 afișări
Imaginea articolului Semnificaţii istorice pentru ziua de 27 mai

Constantin Ticu Dumitrescu

1564    - A murit Jean Calvin, reformator religios, unul din iniţiatorii Reformei protestante (n. 1509).

1600    - Cele trei ţări româneşti au fost încorporate într-un singur stat sub conducerea lui Mihai Viteazul.

1703    - A fost întemeiat oraşul Sankt Petersburg, viitoare capitală a Imperiului ţarist.

1821    - Tudor Vladimirescu a fost ucis, lângă Târgovişte, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti (n. 1780).

1840    - A murit Niccolo Paganini, unul dintre marii virtuozi ai viorii (n. 27 octombrie 1782).

1878    - S-a născut Isadora Duncan, dansatoare americană (d. 1927).

1910    - A murit bacteriologul german Robert Koch, descoperitorul bacilului tuberculozei (n. 1843).

1928    - S–a născut Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi iniţiatorul Legii privind accesul la dosarele fostei securităţi (d. 5 decembrie 2008).

1974    - Jacques Chirac devine prim-ministru al Franţei.

1984    - A avut loc inaugurarea oficială a Canalului Dunăre–Marea Neagră, considerat, la vremea respectivă, al treilea canal de navigaţie, ca importanţă, după Suez şi Canalul Panama. Lucrările de construcţie au durat 11 ani.

1984    - A fost resfinţită Biserica Neagră din Braşov, după ce s-au încheiat lucrările de restaurare începute în anul 1970.

2004    - Preşedintele Fiat, Umberto Agnelli, a încetat din viaţă (n. 1934).

2005    - A încetat din viaţă Liviu Tudan, solist şi basist, liderul trupei "Roşu şi Negru".

2007    - Filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” al lui Cristian Mungiu a câştigat, pentru prima dată în istoria cinematografului românesc, premiul Palme d’Or al Festivalului de la Cannes.

2007    - A încetat din viaţă Edward Behr, jurnalist britanic şi autor a numeroase corespondenţe de război pentru Newsweek (n. 1926).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici