Spectacolul companiei Bejart Ballet de la TNB - sold out

Biletele pentru cele două spectacole pe care compania Bejart Ballet le va susţine la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), pe 21 şi 22 septembrie, au fost vândute, au declarat pentru MEDIAFAX organizatorii evenimentului.

2 afișări
Imaginea articolului Spectacolul companiei Bejart Ballet de la TNB - sold out

Spectacolul companiei Bejart Ballet de la Teatrul Naţional Bucureşti - sold out

Biletele au avut preţuri de 50 şi 100 de lei.

Spectacolul celebrei companii Bejart Ballet, care are loc în cadrul "Întâlnirilor JTI", eveniment sub umbrela Festivalului "George Enescu", va prezenta un program nou, intitulat "L'Amour et la Danse". Acesta este un spectacol-colaj ce include cele mai frumoase creaţii ale coregrafului Maurice Bejart din 1960 încoace, alese personal de acesta.

Bejart Ballet a mai susţinut un spectacol în România în anul 2000, inaugurând astfel "Întâlnirile JTI".

"L'Amour et la Danse" este, de fapt, un "Best of Bejart" şi reprezintă chintesenţa creaţiei coregrafice a lui Bejart, întinsă pe o jumatate de secol. Muzica spectacolului acoperă o gamă foarte largă, de la clasică - Stravinski, Berlioz, Mozart, Strauss - la modernă - Mikis Theodorakis, Jacques Brel, Queen şi chiar U2, precum şi muzică tradiţională din Ciad.

Emmanuel de Bourgknecht, directorul general al companiei Bejart Ballet Lausanne, a declarat că acest spectacol este cerut cu insistenţă în toata lumea, însă Maurice Bejart nu doreşte să-l repete prea des. El a fost jucat până acum în doar patru oraşe - Paris, Montreal, Tokio şi Bruxelles -, iar până la sfârşitul lui 2008 sunt programate spectacole în doar alte patru oraşe: Bucureşti, Barcelona, Tokio şi Atena.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici