SRTv vrea să creeze un departament de business, care să dezvolte online-ul şi vânzarea Arhivei TVR

Societatea Română de Televiziune (SRTv) vrea să înfiinţeze un departament de business, care să dezvolte Televiziunea Română în online, să crească numărul de persoane care se ocupă de vânzarea de publicitate şi să exploateze financiar Arhiva televiziunii publice.

103 afișări
Imaginea articolului SRTv vrea să creeze un departament de business, care să dezvolte online-ul şi vânzarea Arhivei TVR

SRTv vrea să creeze un departament de business, care să dezvolte online-ul şi vânzarea Arhivei TVR (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Anunţul a fost făcut de Lucian Romaşcanu, consilier în chestiuni de management al preşedintelui-director general al TVR, Stelian Tănase, joi, la evenimentul International Digital Forum.

"Noi încercăm să dezvoltăm zona de new business. Vom repropune Consiliului de Administraţie înfiinţarea unui departament de business, în care zona de online, Video-on-Demand şi de monetizare a Arhivei reprezintă o direcţie strategică (...) Suntem convinşi că avem o mină de aur şi vrem să o ducem către public şi să şi câştigăm bani din asta", a spus Lucian Romaşcanu.

Totodată, Lucian Romaşcanu a declarat, pentru MEDIAFAX, că în acest moment există o structură de marketing comunicare şi de vânzări de publicitate în TVR, însă aceasta nu acoperă aspecte importante şi necesare într-o televiziune.

"Părţi importante dintr-un departament de marketing, normale, ale unei televiziuni nu fac parte din departamentul de marketing al Televiziunii Române, precum activitatea de promo, de grafică. Sunt în afara departamentului. Pe partea de vânzări de publicitate este o subdimensionare flagrantă a schemei. În acest moment există doar trei persoane în televiziunea publică care se ocupă direct de vânzarea de publicitate şi nu există o abordare coordonată în ceea ce priveşte dezvoltarea de business online. În intenţia noastră vor exista departamente diferenţiate pe misiunile lor", a spus Lucian Romaşcanu.

El a mai spus că există intenţia creării unui departament de marketing şi comunicare, "care să se ocupe exclusiv de partea aceasta şi care să integreze toate serviciile necesare". "Şi ne propunem să avem un departament comercial care va avea şi sectorul de vânzare de publicitate bine completat cu personal. Şi, de asemenea, intenţionăm să avem şi o zonă de business care să se ocupe de monetizarea unor servicii în care TVR excelează, de producţie, de studiouri ş.a.m.d., de monetizare a Arhivei TVR", a afirmat Lucian Romaşcanu.

De asemenea, TVR îşi propune să dezvolte partea de conţinut online în TVR, "care în acest moment suferă", dar şi partea de e-commerce şi de Video-on-Demand (VOD). "Există un proiect de VOD care este funcţional în acest moment, tvrplus.ro, şi pe care îl dorim regândit şi vrem să creăm posibilitatea ca acel conţinut premium să poată fi accesat pe bani", a explicat Romaşcanu.

El a subliniat însă că toate aceste planuri trebuie să fie aprobate de Consiliul de Administraţie al TVR şi să se încadreze în termenii programului de redresare economică şi ai memorandumului Guvernului din 2012.

International Digital Forum 2014 este organizat la Bucureşti de Asociaţia pentru Comunicaţii Digitale (ACD). La eveniment participă reprezentanţi ai industriei de telecomunicaţii din România şi din străinătate, ai unor companii precum Orange, SES, Eutelsat, Google, dar şi membri ai autorităţilor române care reglementează acest domeniu, între care Ministerul Comunicaţiilor, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii şi ANCOM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici