STUDIU: Cât de mult au folosit românii internetul în 2012

Ponderea românilor cu vârsta peste 15 ani care utilizează internetul a urcat la 48,7% anul trecut, cu 8,4 puncte procentuale peste nivelul din 2010, o creştere importantă, de 11%, fiind înregistrată în rândul populaţiei din mediul rural, potrivit unui studiu al companiei de cercetare a pieţei GfK.

747 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Cât de mult au folosit românii internetul în 2012

STUDIU: Cât de mult au utilizat românii internetul în 2012. Mediul rural a înregistrat o creştere importantă (Imagine: Andrei Michailov/Mediafax Foto)

"Mediul rural înregistrează o dinamică bună, cu o creştere mai mare în 2012 faţă de 2010, cu aproximativ 11% mai multe persoane au apelat la acest canal de comunicare anul trecut, atingând 33% din populaţia rurală", se arată în studiul GfK.

În ceea ce priveşte mediul urban, 61% dintre orăşeni au utilizat internetul în 2012, în creştere cu 6,7% faţă de 2010. Cea mai mare rată de penetrare este în Bucureşti, unde 68% dintre persoanele cu vârsta de peste 15 ani accesează acest mediu.

De asemenea, procentul femeilor care utilizează internetul a avut un avans mai mare decât cel al bărbaţilor.

"În 2012, aproximativ 50% dintre bărbaţi şi puţin peste 47% dintre femei foloseau internetul. Numărul bărbaţilor a crescut cu 7,7% comparativ cu 2010, iar cel al femeilor cu 9,3%", potrivit GfK.

Pe grupe de vârstă, internetul este foarte agreat de tineri. Astfel, aproximativ 83% dintre persoanele cu vârsta între 15-24 ani îl folosesc, 71% dintre cei între 25 şi 34 ani şi 62% dintre cei între 35 şi 44 ani.

"Este interesant de semnalat faptul că cel mai mult utilizarea internetului a crescut în rândul persoanelor mature, 35-44 ani (mai mult cu 15% comparativ cu 2010). O creştere semnificativă, de aproximativ 8%, se remarcă şi pentru intervalul de vârstă 45-54 ani", se spune în studiu.

Atunci când se referă la educaţie, raportul arată că 89% dintre persoanele cu educaţie superioară şi 52% dintre persoanele cu educaţie medie sunt utilizatoare de internet.

"Apariţia gadgeturilor, expansiunea furnizorilor de internet, deschiderea consumatorilor care înainte erau reticenţi faţă de acest mediu de comunicare sunt doar câţiva factori care susţin creşterea accelerată a utilizării internetului. Internauţii deja nu mai reprezintă un target de nişă. Multe companii îşi regândesc business-ul, construind strategii de abordare a consumatorului digital", a declarat, într-un comunicat, Traian Năstase, Online Project Manager GfK România.

GfK România a realizat un studiu despre obiceiurile de utilizare a internetului în România de-a lungul a doi ani - 2010 şi 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici