Teatrul Luni de la Green Hours îşi organizează propriul Festival Naţional de Teatru

Teatrul Luni de la Green Hours va organiza, în perioada 1-17 noiembrie, festivalul naţional de teatru [øff] - fNT Æ Luni - ca reacţie la faptul că teatrul independent nu a fost invitat să participe la ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru.

3 afișări
Imaginea articolului Teatrul Luni de la Green Hours îşi organizează propriul Festival Naţional de Teatru

Teatrul Luni de la Green Hours îşi organizează propriul Festival naţional de teatru

Festivalul Naţional [øff] al Teatrului Luni de la Green Hours va cuprinde 21 spectacole şi 5 evenimente muzicale.

"Reacţionăm la ignorarea noastră şi a artiştilor noştri, pentru prima dată după 7 ani, de către Festivalul Naţional de Teatru. În cel mai dificil an al existenţei noastre, anul «Sub Asediu», când am fost în pericol de a fi alungaţi nelegal – imoral – abuziv din spaţiul în care, timp de 13 ani, s-a născut şi a fost apoi consacrat fenomenul independent Green. Nu în ultimul rând, ne bucurăm că, prin contrapunctul nostru, să mărim cu circa 30 la sută numărul de evenimente, deci amploarea Sărbătorii Naţionale a Teatrului din România, să creştem cu măcar 1% procentul de valoarea a acesteia şi, cu siguranţă, cu cel puţin 90% gradul ei de relaxare", anunţă directorul Teatrului Green, Voicu Rădescu.

Festivalul de teatru independent s-a deschis, joi seară, cu două spectacole realizate pe texte de Lia Bugnar, "Aici se simte bine", cu Dorina Chiriac şi Daniel Popa, în regia lui Alexandru Dabija, şi "Oase Pentru Otto". Aceste spectacole au fost premiate cu Project- Fringe la Festivalul Fringe de la Dublin în 2004.

Vineri, Emanuel Pârvu va susţine atelierul "Şi noi şi ea", cu Daniel Haralambie, Georgiana Dumbravă, Alin Popa, Silviu Debu şi Petre Voicu. În aceeaşi seară, Traian Şoimu va pune în scenă "Crize", de Mihai Ignat.

În cea de-a treia zi a Festivalului Naţional [øff] al Teatrului Luni de la Green Hours (fNT Æ Luni), teatrul independent Play Cafe din Craiova va prezenta spectacolul "Miroase a pradă" de Michele Lowe, o comedie neagră în regia lui Alexandru Boureanu.

Duminică, este programat "Sectorul S", de Emanuel Pârvu, un spectacol nominalizat pentru Debut la Premiile Uniter în 2006 şi laureat, în acelaşi an, la Festivalul Comediei Româneşti. În aceeaşi zi, se va juca "Şapte zile din viaţa lui Simon Labrosse (dacă viaţa lui interesează pe cineva)", după Carole Frechette, un spectacol de Dan Tudor, produs de compania "Maşina de vise".

fNT Æ Luni continuă, pe 5 noiembrie, cu "Fir'mituri", de Lia Bugnar, cu Dorina Chiriac şi Vlad Ivanov, după spectacol fiind programat concertul "Enjoy with the best Green cocktail: Music & Drinks", cu Vlaicu Golcea.

Pe 6 noiembrie, va avea loc spectacolul "Proastă cu spume" de Cusi Cram, în regia Theodorei Herghelegiu, iar în 7 noiembrie se va juca "Kamikaze", textul şi regia Alinei Nelega Cadariu, o producţie a Teatrului Ariel din Târgu Mureş.

"The Sunshine Play", în regia Anei Mărgineanu - spectacol premiat pentru cea mai bună piesă la Festivalul Fringe din Londra în 2006 şi pentru cel mai bun actor, Cosmin Sleşi, la Festivalul Rainbow din Sankt Petersburg - şi "Aqua", funk soul jazz, sunt programate pentru 8 octombrie.

fNT Æ Luni continuă, pe 9 noiembrie, cu "New York [Fuckin’ City ]", de Peca Ştefan, în regia lui W. Brook şi sâmbătă, cu atelierul lui Alexandru Ion, "Prin mine". În aceeaşi zi se va pune în scenă "Fericirea e marcă înregistrată", o adaptare de Anca Constantin, după romanul "99 de franci" de Frederic Beigbeder.

Pe 11 noiembrie, se va juca în cadrul fNT Æ Luni spectacolul "Talk Show", în regia Lilianei Câmpeanu, iar pe 12 noiembrie, "Stă să plouă" de Lia Bugnar.

Marţi, 13 noiembrie, va avea loc repetiţia deschisă "Acid" de Carlos J. Pessoa, un spectacol produs de Fundaţia "Camil Petrescu" în parteneriat cu Teatrul Luni de la Green Hours, cu sprijinul Ambasadei Portugaliei la Bucureşti şi al Centrului de Limbă Portugheză / Institutul Camões – Catedra "Fernando Pessoa".

Festivalul de teatru independent continuă, pe 14 noiembrie, cu "Flori Fete sau băieţi" de Mimi Brănescu, o coproducţie Teatrul Luni şi Asociaţia Teatrul.ro, iar pe 15 noiembrie se va juca "Tăiat", o comedie în două părţi de Lyle Victor Albert.

Spectacolul "Bucharest Calling" de Peca Ştefan, în regia Anei Mărgineanu, va închide manifestările Festivalul teatrului Luni, pe 17 noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici