TRAGEDIA din Colectiv - Concert caritabil: Grimus, Zob, Trooper şi Bucium, la Arenele Romane din Bucureşti

Şapte formaţii rock, între care Grimus, Zob, Trooper şi Bucium, vor concerta vineri la Arenele Romane din Bucureşti, iar fondurile obţinute în urma evenimentului vor fi donate familiilor victimelor din clubul Colectiv, prin intermediul Fundaţiei Estuar.

629 afișări
Imaginea articolului TRAGEDIA din Colectiv -  Concert caritabil: Grimus, Zob, Trooper şi Bucium, la Arenele Romane din Bucureşti

TRAGEDIA din Colectiv - Concert caritabil: Grimus, Zob, Trooper şi Bucium, la Arenele Romane din Bucureşti

Gazda evenimentului va fi Cristi Hrubaru, iar biletele pot fi cumpărate din reţelele iabilet.ro şi eventim.ro şi costă 39 de lei, până în ziua evenimentului, şi 50 de lei la intrare. Porţile se deschid la ora 18.00.

Potrivit paginii de Facebook a evenimentului, Grimus, Zob, Trooper, Aura, Tudor Turcu & Band, Bucium şi The R.O.C.K. vor concerta începând cu ora 19.00.

Grimus este o formaţie de rock alternativ din Cluj-Napoca, înfiinţată în anul 2005. Membrii trupei sunt Bogdan Mezofi (voce), Valentin Rauca (chitară), Cristian Csapo (chitară), Lehel Kiss (clape), Titus Vadan (bas) şi Tamas Adorjani (tobe). În 2007, Grimus a cântat în deschiderea concertului susţinut de Sophie Ellis-Bextor la Bucureşti şi a câştigat locul întâi în finala naţională a concursului Global Battle of the Bands (GBOB), calificându-se în finala mondială de la Londra. În anul 2012, Grimus a deschis concertul de pe Arena Naţională al trupei Red Hot Chili Peppers. Cel mai recent album al formaţiei, "Emergence", a fost lansat în noiembrie 2014.

Zob a debutat în 1993, iar în 1996 a apărut primul disc, "Parodisiac", o culegere de parodii ale unor piese celebre. În 1998, formaţia lansează albumul "Telenovelas". În 2004, trupa a lansat albumul "Printre Nori", în 2009, albumul "ZuluOscarBravo", iar, în 2011, a sărbătorit 18 ani. Membrii trupei sunt Vlase (chitară şi voce), Moşu’ (bas) şi Doru (tobe).

Formaţia Trooper a fost înfiinţată în 1995, la Târgovişte. Membrii trupei sunt: Alin Dincă (voce), Aurelian Dincă (chitară), Cristian Oftez (chitară), Ionuţ Rădulescu (bas), Laurenţiu Popa (chitară) şi Ionuţ Covalciuc (tobe). În octombrie 2002, apare albumul de debut "Trooper I", iar, în august 2008, trupa a deschis concertul de la Bucureşti al formaţiei britanice Iron Maiden. În 2009, formaţia a concertat alături de Nazareth şi Manowar. Pe 25 aprilie 2015, Trooper a sărbătorit 20 de ani de activitate muzicală printr-un show, la Arenele Romane din Bucureşti.

Trupa Bucium adoptă ca stil folk-rockul ambiental, caracterizat prin folosirea a două viori alături de chitară, bas, tobe, instrumente tradiţionale şi voce. Din sfera stilului progresiv, Bucium transpune, într-o notă contemporană, tradiţii, ritmuri şi credinţe populare, cu un show care include proiecţii multimedia, ceea ce face ca apariţia lor "live" să fie asimilată unui adevărat act muzical cultural.

Trupa Aura a fost înfiinţată la finalul anului 2013, iar membrii trupei sunt Aura Dănciulescu (voce şi chitară), Mihai Dănciulescu (chitară), Răzvan Stăicuţ (tobe) şi Ştefan Oancea (bas). În 2014, trupa a câştigat prima ediţie a Black sea Battle of the bands la Kavarna Rock Fest. Aura a cântat în deschiderea unor trupe ca Europe, Helloween, Nazareth, Gotthard şi Sabaton.

Tudor Turcu, în vârstă de 33 de ani, este câştigătorul celui de-a doilea sezon al emisiunii "XFactor România" şi finalist al concursului Eurovision, în anii 2013 şi 2015, iar The R.O.C.K. este o trupă românească tribut AC/DC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici