TVR, despre contractul cu NBC Universal: Conţine clauze dure. Se poartă discuţii cu NBC

TVR transmite, într-un comunicat, că printre cele mai costisitoare angajamente financiare asumate de Televiziunea Română anterior preluării mandatului de către Alexandru Lăzescu se numără şi cel încheiat cu NBC Universal, care acum solicită în instanţă daune de 11 milioane de dolari de la SRTv.

671 afișări
Imaginea articolului TVR, despre contractul cu NBC Universal: Conţine clauze dure. Se poartă discuţii cu NBC

TVR (Imagine: Cristi Movila/Mediafax Foto)

Universal Studios International, parte a companiei NBC Universal, a dat în judecată Societatea Română de Televiziune (SRTv) şi cere daune de 11 milioane de dolari de la TVR, care nu a plătit licenţele pentru o serie de filme şi seriale de televiziune, potrivit unui articol publicat joi în The Hollywood Reporter.

La rândul său, TVR susţine, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a semnalat, în repetate rânduri, că "una dintre cauzele situaţiei financiare dificile prin care trece TVR ţine de o serie de contracte, în special din domeniul achiziţiei de drepturi de difuzare pentru sport, filme şi seriale, contracte aflate în derulare, dar semnate anterior preluării mandatului de către actuala conducere". "Printre cele mai costisitoare angajamente financiare asumate de către TVR este cel de achiziţii de licenţe pentru filme încheiat cu NBC Universal. Acest contract, care a început să se deruleze în 2004, conţine şi unele clauze dure pentru TVR, cum ar fi obligaţia de a cumpăra seriale atâta vreme cât acestea sunt produse", se arată în comunicatul TVR.

Potrivit comunicatului, în prima conferinţă de presă pe care a susţinut-o după preluarea mandatului, Alexandru Lăzescu, actualul preşedinte-director general al TVR, "a anunţat că primul obiectiv strategic este reducerea risipei, una dintre căi fiind obţinerea unor clauze contractuale mai avantajoase în relaţia cu NBC Universal, cu care s-au purtat şi se poartă în continuare discuţii pe această temă".

"În ciuda dificultăţilor financiare cu care se confruntă, TVR face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a-şi onora obligaţiile faţă de parteneri, doreşte să menţină bune relaţii cu aceştia şi să-şi onoreze contractele. Televiziunea Română este deschisă la negocieri pentru găsirea unor soluţii echitabile pentru toţi cei implicaţi", se mai spune în comunicatul TVR.

Potrivit articolului publicat joi în The Hollywood Reporter, procesul împotriva TVR a fost intentat marţi, la Curtea Superioară din Los Angeles.

Societatea Română de Televiziune a încheiat un contract pe o perioadă de cinci ani şi nouă luni cu Universal Studios International pentru difuzarea în România şi Republica Moldova a unor filme, precum "8 Mile", "About a Boy" şi "Do the Right Thing", şi a unor seriale TV, printre care se numără "30 Rock" şi "Battlestar Galactica".

TVR este însă acuzată că nu a respectat contractul cu Universal Studios International şi nu a plătit sumele aferente înţelegerii, după expirarea termenului de plată. Atunci când Universal s-a plâns de această situaţie, în prima parte a acestui an, TVR a plătit o sumă mică de bani, însă "nici măcar pe departe" suficientă, susţin reprezentanţii Universal Studios.

Plângerea pentru încălcarea contractului şi hotărârea declarativă în numele Universal Studios International, cu sediul în Olanda, au fost depuse de Linda Burrow, David Zaft şi Lennette Lee prin intermediul societăţii de consultanţă şi avocatură Caldwell Leslie & Proctor din Los Angeles.

Pe de altă parte, fostul şef al TVR, Alexandru Sassu, a transmis, pe 27 mai 2010, o scrisoare deschisă Parlamentului României în care semnala problemele pe care le-ar putea avea TVR cu NBC Universal, care deţine Universal Studios. În scrisoarea deschisă, Alexandru Sassu preciza că Societatea Română de Televiziune este într-o situaţie "deosebit de gravă", cauzată de faptul că instituţia nu avea în acel moment un Consiliu de Administraţie.

Situaţia a fost creată de faptul că raportul de activitate pe anul 2008 al Televiziunii Române a fost respins, pe 30 martie 2010, de plenul reunit al Parlamentului, votul negativ al parlamentarilor echivalând cu demiterea Consiliului de Administraţie al TVR, condus atunci de Alexandru Sassu.

"Doamnelor şi domnilor parlamentari, mă văd nevoit să vă prezint o situaţie deosebit de gravă creată în SRTv din cauza faptului că instituţia este în acest moment lipsită de Consiliul de Administraţie. Compania NBC Universal, cu care SRTv are un contract pe şase ani, contract semnat încă din anul 2004, ameninţă SRTv cu aplicarea sancţiunilor prevăzute în contract, dacă actul adiţional pentru anul şase de contract nu este semnat imediat. Aceste sancţiuni ar însemna pierderea a câtorva milioane de euro şi retragerea licenţelor pentru toate filmele şi serialele pe care SRTv le are de la această companie. Având în vedere faptul că cel care a demis Consiliul de Administraţie este Parlamentul României, el este şi cel care are responsabilitatea de a rezolva imediat această problemă", spunea în respectiva scrisoare deschisă Alexandru Sassu.

Astfel, Sassu le solicita parlamentarilor să pună interesul public deasupra intereselor personale şi să dea mandat Comitetului Director al TVR să aprobe semnarea actelor pentru continuarea contractului cu NBC Universal. "În aceste condiţii, vă solicit ca, dincolo de interesele politice, în acest moment de criză în care fiecare leu contează, să puneţi interesul public deasupra intereselor personale şi să daţi mandat Comitetului Director al SRTv ca, în cursul săptămânii viitoare, să poată aproba semnarea actelor necesare bunei derulări a contractului", mai spunea atunci Sassu.

La începutul lunii iunie 2010, scrisoarea deschisă a lui Alexandru Sassu urma să fie discutată în Birourile Permanente reunite ale Parlamentului.

Ulterior, la sfârşitul lui iunie 2010, Alexandru Sassu a fost înlocuit cu noul preşedinte al TVR, Alexandru Lăzescu.

Universal Studios International, parte a companiei NBC Universal, deţine unele dintre cele mai importante studiouri de filme din lume.

NBC Universal este una dintre cele mai mari companii de media şi divertisment din lume, care concepe, produce şi lansează pe piaţă divertisment, ştiri şi informaţii pentru un public de nivel global. În plus, compania deţine şi operează mai multe canale de divertisment: Sci FI, 13th Street, Studio Universal, Universal Channel, brand-urile de canal internaţional (în afara SUA) Hallmark Channels, Movies 24, Diva TV şi participaţia în compania cu capital mixt KidsCo. Împreună, aceste canale ajung în peste 130 de milioane de locuinţe din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Australia, America Latină şi Asia. NBC Universal este deţinut în proporţie de 80% de General Electric şi de 20% de Vivendi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici