TVR vrea un buget de 185 de milioane lei în 2010, iar SRR cere 191,5 milioane lei

Societatea Română de Televiziune (SRTv) solicită Guvernului o sumă de circa 185 de milioane de lei de la bugetul de stat, pentru a-şi desfăşura activitatea în 2010, în timp ce Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) cere circa 191,5 milioane de lei pentru anul viitor.

79 afișări
Imaginea articolului TVR vrea un buget de 185 de milioane lei în 2010, iar SRR cere 191,5 milioane lei

TVR vrea un buget de 185 de milioane lei în 2010, iar SRR cere 191,5 milioane lei (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit proiectului de buget al TVR pe 2010, postat pe site-ul Ministerului de Finanţe, SRTv cere Executivului un buget pe anul viitor de 185.070.000 de lei, în creştere cu 25 de milioane de lei faţă de anul în curs, când instituţia a beneficiat de la bugetul de stat de o sumă de 160.070.000 de lei.

Suma pe care TVR o solicită de la bugetul de stat reprezintă 28% din sursele de finanţare ale TVR, în timp ce restul de 72% va reprezenta finanţarea din propriile venituri, respectiv din: sumele încasate din realizarea obiectului de activitate, taxa TV, sume încasate din publicitate etc.

Din portofoliul Televiziunii Publice fac parte în prezent posturile TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, TVR Internaţional, TVR Info şi TVR HD (în regim experimental), dar şi cinci studiouri teritoriale - TVR Cluj, TVR Iaşi, TVR Timişoara, TVR Craiova, TVR Târgu-Mureş - şi portalul www.tvr.ro.

Potrivit proiectului, SRTv îşi propune consolidarea TVR 3 şi a studiourilor teritoriale, dar şi îmbunătăţirea conţinutului TVR Info şi a calităţii emisiei TVR HD. De asemenea, TVR 1, TVR 2, TVR Cultural şi TVR Internaţional au ca obiective îmbunătăţirea programelor şi creşterea audienţei, inclusiv prin atragerea de noi segmente de public, concomitent cu îndeplinirea misiunii lor publice. După lansarea TVR Târgu Mureş, în mai 2008, SRTv îşi propune ca începând cu 2011 să demareze proiectarea, construcţia şi amenajarea unui studio teritorial la Constanţa, zona Dobrogea.

Totodată, TVR are în plan să investească în finalizarea digitalizării Televiziunii Publice şi a dezvoltării domeniului High Definition, prin achiziţia şi instalarea de echipamente "în vederea trecerii complete la emisia digitală, automată, pentru toate canalele", dar şi achiziţionarea a două care de reportaj format HD.

În plus, Televiziunea Română îşi propune finalizarea studioului teritorial TVR Târgu Mureş prin achiziţia şi instalarea echipamentelor de producţie audio-video, proiectarea şi execuţia sediului studioului teritorial TVR Iaşi, proiectarea şi începerea execuţiei studioului teritorial TVR Cluj, proiectarea studioului teritorial TVR Craiova şi reabilitarea termică şi consolidarea structurală a Corpului Redacţional din Bucureşti.

Pentru ca TVR "să nu mai fie o instituţie de interes naţional subfinanţată", Televiziunea Publică propune Guvernului şi Parlamentului, "reglementarea taxei pentru serviciul public de radio şi pentru cel de televiziune ca fiind obligatorii, independent de posesia receptorului radio sau tv", majorarea taxei TV, reducerea contribuţiei de 15% din veniturile obţinute din publicitate, datorată de SRTv către Centrul Naţional al Cinematografiei, dar şi modificarea regimului TVA, în sensul posibilităţii deducerii acesteia cel puţin în ceea ce priveşte licenţele de achiziţii film şi competiţii sportive.

De cealaltă parte, Radioul Public are nevoie, în 2010, de un buget de 191.574.000 de lei pentru a-şi desfăşura activitatea, potrivit proiectului de buget al SRR, postat pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Suma solicitată Executivului de Radio România este cu 14,4 milioane de lei mai mare decât bugetul SRR pe anul în curs, care este de 177.174.000 de lei.

Banii pe care SRR îi solicită de la bugetul de stat reprezintă 47,33% din bugetul Radioului Public, restul de 52,67% reprezentând veniturile proprii ale instituţiei. Potrivit legii 41 din 1994, veniturile proprii ale SRR provin din: taxa radio, sume încasate din publicitate etc.

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) deţine în prezent posturile Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Antena Satelor, Radio3Net, Radio Bucureşti şi peste 10 staţii regionale. Acestora li se adaugă postul online pentru copii Kids Radio şi agenţia de presă Rador.

Printre proiectele SRR se numără crearea unui program naţional de radio, care să emită emisiuni în limba română despre minorităţi şi în limba minorităţilor naţionale pentru minorităţi.

Un alt obiectiv al Radioului Public este implementarea proiectului ce urmăreşte realizarea Arhivei Digitale Audio şi dezvoltarea facilităţilor de valorificare multimedia a tezaurului audio cultural şi ştiinţific acumulat în arhiva SRR în cei 80 de ani de existenţă.

Totodată, în 2010, SRR îşi propune punerea în funcţiune a clădirii în care îşi va desfăşura activitatea Studioul Regional Iaşi, mutarea activităţii în această clădire, precum şi modernizarea spaţiilor tehnice şi de producţie din Casa Radio Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici