"Umbre", noul serial produs de HBO Europe în România, are premiera pe 28 decembrie, pe HBO şi HBO GO - FOTO - Mediafax

"Umbre", noul serial produs de HBO Europe în România, are premiera pe 28 decembrie, pe HBO şi HBO GO - FOTO

"Umbre", un nou serial produs de HBO Europe în România, cu actorul Şerban Pavlu în rolul principal, va avea premiera pe 28 decembrie, de la ora 22.00, la televiziunea HBO şi pe platforma HBO GO, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

934 afişări
Imaginea articolului "Umbre", noul serial produs de HBO Europe în România, are premiera pe 28 decembrie, pe HBO şi HBO GO - FOTO

"Umbre", noul serial produs de HBO Europe în România, are premiera pe 28 decembrie, pe HBO şi HBO GO - FOTO (Imagine: HBO)

Astfel, duminică, 28 decembrie, de la ora 22.00, la HBO vor avea premiera primele două episoade ale serialului "Umbre". Aceleaşi episoade vor fi disponibile pe platforma HBO GO fără abonament, pentru toţi cei care vor accesa site-ul www.hbogo.ro.

Potrivit comunicatului, "Umbre" este cel mai amplu proiect de televiziune realizat de HBO Europe în România, are o distribuţie remarcabilă şi o manieră de filmare neconvenţională, ieşind din zona previzibilului.

Într-un Bucureşti al contrastelor, personaje dau viaţa unui scenariu veritabil. Relu (Şerban Pavlu) este un om de familie. Are doi copii, o soţie şi o viaţă dublă. Privit prin ochii familiei sale, Relu Oncescu pare un taximetrist obişnuit. Nimeni nu bănuieşte că Relu lucrează ca recuperator pentru Căpitanu', un mafiot local. Niciuna dintre cele două lumi (a familiei şi a mafiei) nu ştie de existenţa celeilalte. Relu reuşeşte să ţină totul sub control, însă nu pentru multă vreme. După ce omoară accidental un om, el încearcă să iasă din lumea interlopă, dar nu mai găseşte o cale de întoarcere. Zi de zi, secretele adunate devin din ce în ce mai apăsătoare, iar minciunile încep să iasă la suprafaţă una câte una.

Filmul regizat de Igor Cobileanski şi Bogdan Mirică, după un scenariu adaptat de Bogdan Mirică, îi are în distribuţie pe: Şerban Pavlu (cunoscut pentru filmele "Toată lumea din familia noastră", "Câinele japonez"), Maria Obretin ("Funeralii fericite", "Bucureşti Non-Stop"), Andreea Vasile ("De ce eu?", "Q.E.D."), Dan Hurduc ("În derivă", "Domestic"), Mădălina Craiu ("Blu", "Poarta Albă"), Gabriel Huian ("Principii de viaţă", "Marilena de la P7"), Doru Ana ("După dealuri", "Visul lui Adalbert"), Dorel Vişan ("Balanţa", "Despre oameni şi melci"), Ştefan Velniciuc ("Fraţii Jderi", "Şobolanii roşii"), Sergiu Costache ("Domestic", "Funeralii fericite"), Andi Vasluianu ("Rămâi cu mine", "Despre oameni şi melci"), Gabriel Spahiu ("Visul lui Adalbert", "Lampa cu căciulă", "Toată lumea din familia noastră"), Diana Cavallioti ("O vară foarte instabilă", "Întâlniri încrucişate"), Sorin Cociş ("Domestic", "La urgenţă"). Imaginea filmului este semnată de Andrei Butică.

"Noul serial HBO Europe «Umbre» este cel mai complex proiect realizat până acum de compania noastră în România. Producţia este extrem de îndrăzneaţă, calitatea este impecabilă, iar spectatorii vor avea parte de o realizare cinematografică memorabilă care vibrează de autenticitate, în interpretarea unor actori extrem de talentaţi", a declarat Carmen Harabagiu, Country Manager HBO România.

Acest proiect îi are ca producători pe Wayne Henry (HBO Europe), Dragoş Vîlcu (Multi Media Est), producători executivi HBO fiind Antony Root şi Carmen Harabagiu. Aurelian Nica este line producer din partea HBO, iar Valentin Antohi este line producer Multi Media Est.

Iniţial, pe pagina oficială de Facebook a HBO România fusese anunţat că premiera "Umbre" va avea loc pe 25 ianuarie.

"Umbre" este cel de-al treilea serial original produs de HBO Europe în întregime în România, după serialele de ficţiune "În derivă" şi "Rămâi cu mine".

Noua producţie HBO Europe este o adaptare a unui format australian, "Small Time Gangster", creat de Boilermaker Burberry PTY Ltd şi distribuit de DRG.

Home Box Office (HBO), cea mai cunoscută reţea de televiziune premium din SUA, operează televiziuni premium pentru sistemele analogic, DTH şi pentru platformele MMDS. HBO Europe - deţinut de Home Box Office, Inc. difuzează în prezent programe de televiziune premium în: Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, România, Olanda, Bulgaria, Republica Moldova, Slovenia, Croaţia, Serbia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina.

HBO s-a lansat în Europa Centrală în 1991. HBO România s-a lansat în 1997 ca prima televiziune pay-TV din România, cu subtitrare integrală în limba română.

În România, HBO oferă mai multe televiziuni cu conţinut premium, precum HBO, HBO Comedy, Cinemax, Cinemax 2.

Home Box Office Inc. este deţinut de compania Time Warner.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici