Un coif vechi de peste 300 de ani, găsit în locuinţa unui bărbat din Argeş. Turbanul turcesc cu diademă, susceptibil să aparţină patrimoniului cultural naţional

Un coif ,,turban turcesc cu diademă”, vechi de peste 300 de ani, a fost găsit în locuinţa unui bărbat din Argeş.

1552 afișări
Imaginea articolului Un coif vechi de peste 300 de ani, găsit în locuinţa unui bărbat din Argeş. Turbanul turcesc cu diademă, susceptibil să aparţină patrimoniului cultural naţional

Sursa Foto - Wikipedia Commons

Poliţiştii din Argeş anunţă că un coif - ,,turban turcesc cu diademă”, posibil din secolul al XVIII-lea, susceptibil să aparţină patrimoniului cultural naţional - a fost descoperit în urma unei percheziţii desfăşurată marţi.

Cercetările se fac pentru furt calificat de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural şi tăinuire.

În urma percheziţiei desfăşurate în oraşul Ştefăneşti, la locuinţa unui bărbat de 55 de ani, poliţiştii au descoperit obiectul respectiv, pe care bărbatul şi l-a însuşit în scopul revânzării pe o platformă de profil.

„Artefactul a fost ridicat de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, urmând să fie predat Direcţiei Judeţene pentru Cultură Argeş, pentru a fi supus unei expertize de specialitate”, transmite Poliţia Argeş.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârşită, şi luarea măsurilor legale care se impun.

Persoanele fizice care descoperă în mod întâmplător bunuri arheologice, epigrafice, numismatice, paleontologice sau geologice sunt obligate să le predea în termen de 72 de ore de la descoperire primarului. Bunurile vor fi ulterior predate la direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu cultural naţional, în termen de 10 zile.
Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat în condiţiile legii bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici