Un desen pornografic făcut de un rapper legendar, pe când se afla în închisoare, a fost vândut pentru 21.000 de dolari | FOTO

Un desen pornografic făcut de Tupac Shakur pe când se afla într-o închisoare din New York, dedicat iubitei sale de atunci, a fost vândut pentru 21.000 de dolari la o licitaţie, potrivit tmz.com.

3138 afișări
Imaginea articolului Un desen pornografic făcut de un rapper legendar, pe când se afla în închisoare, a fost vândut pentru 21.000 de dolari | FOTO

Un desen pornografic făcut de un rapper legendar, pe când se afla în închisoare, a fost vândut pentru 21.000 de dolari | FOTO

Desenul îi reprezintă pe Tupac şi pe iubita sa, Desiree Smith, într-o poziţie sexuală şi i-a fost trimis acesteia împreună cu o scrisoare, în 1995, pe când rapperul se afla într-o închisoare din Dannemora, New York.

Creaţia rapperului a fost vândută marţi la o licitaţie organizată la casa Steiner Auctions din New York.

Rapperul Tupac Shakur, autorul unor hituri precum "California Love" şi "Ghetto Gospel", se afla pe scaunul din faţă al pasagerului în maşina proprietarului studioului de înregistrări Death Row, Marion "Suge" Knight, în momentul în care a avut loc atacul în urma căruia şi-a pierdut viaţa. Cei doi au fost implicaţi într-o ceartă la un hotel din Las Vegas cu puţin timp înainte de incident.

Tupac Shakur a fost grav rănit, iar, şase zile mai târziu, a încetat din viaţă, la Centrul Medical Universitar din Las Vegas, la vârsta de 25 de ani, pe 13 septembrie 1996.

După moartea lui Tupac Shakur, au fost lansate peste zece albume, imaginea sa fiind aproape la fel de importantă precum cea a lui Che Guevara şi Bob Marley.

Tupac Shakur este unul dintre cel mai bine vânduţi muzicieni din lume, cu peste 75 de milioane de albume. În aprilie 2017, numele lui Tupac Shakur a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici