Un elev din judeţul Timiş a fost bătut de tatăl unui coleg în sala de clasă

Poliţia Timiş a deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe după ce un elev de 14 ani a fost bătut de tatăl unui coleg cu care a avut un conflict, în sala de clasă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

242 afișări
Imaginea articolului Un elev din judeţul Timiş a fost bătut de tatăl unui coleg în sala de clasă

Un elev din judeţul Timiş a fost bătut de tatăl unui coleg în sala de clasă

Incidentul a avut loc la începutul săptămânii la Şcoala cu clasele I – VIII din Sânmihaiu Român, judeţul Timiş. Inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, Aura Danielescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că un elev de 14 ani a fost bătut de tatăl unui coleg în sala de clasa, în timpul unei ore, profesorul fiind plecat în cancelarie cu catalogul. Părintele a fost chemat de fiul său, care a avut un conflict cu elevul agresat.

“Incidentul s-a petrecut luni, la ora 11.20, când tatăl unui elev a intrat în şcoală, având în vedere că nu există pază şi elevi de serviciu. Părintele a profitat că profesorul de Educaţie Tehnologică a fost ieşit din clasă, se presupune că a mers până în cancelarie cu catalogul, iar pentru acest aspect, unitatea de învăţământ a constituit o comisie de cercetare disciplinară prealabilă, pe motiv că nu se afla în acel moment în clasă. Acest fapt a înlesnit, într-un fel, pătrunderea părintelui în clasă, iar agresarea fizică a copilului s-a produs în momentul în care colegul nostru ar fi trebuit să fie în clasă. Tatăl i-a aplicat trei lovituri cu pumnul în zona capului, copilul se afla în bancă. După ce l-a agresat, părintele a părăsit sala, după care a ajuns şi profesorul în clasă. Directorul şcolii a chemat poliţia. Copilul prezintă o echimoză în zona feţei de la loviturile aplicate”, a afirmat Aura Danielescu.

Tatăl elevului agresat a depus o plângere la Poliţia Timiş, fiind deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.

“În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, poliţiştii efectuând cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii incidentului”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Ancuţa Morariu.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici