Un nou câştigător al concursului de dramaturgie UNITER

Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2008, acordat în urma concursului UNITER, săptămâna trecută, lui Ion Sapdaru, pentru "Natură moartă cu nepot obez", a fost retras, noul câştigător fiind Antoaneta Zaharia, cu "Ziua perfectă", potrivit Uniunii Teatrale din România (UNITER).

77 afișări
Imaginea articolului Un nou câştigător al concursului de dramaturgie UNITER

Un nou câştigător al concursului de dramaturgie UNITER

"Constatând încălcarea regulamentului de înscriere în concurs în cazul a două piese nominalizate în selecţia finală, juriul concursului UNITER «Cea mai bună piesă de teatru românească a anului 2008», compus din regizorul Sanda Manu, criticii de teatru Alice Georgescu şi Ion Cocora, în acord cu conducerea executivă a UNITER, a decis să revină asupra deciziei sale din data de 31 martie", informează UNITER.

Verificând sesizările primite şi constatând că sunt întemeiate elementele sesizate, juriul a decis ca piesele "Natură moartă cu nepot obez", de Ion Sapdaru, şi "YouTube", de Viorel Cojanu, să fie descalificate, ambele fiind făcute publice înainte de înscrierea la concurs, prin publicare şi, respectiv, reprezentare.

Astfel, potrivit UNITER, piesa "Natură moartă cu nepot obez" a fost publicată în revista "Stare de urgenţă", pe 8 decembrie 2008, print şi online, în timp ce piesa "YouTube" a fost publicată fragmentar pe internet şi prezentată într-un spectacol-lectură la Bursa de texte Dramafest de la Târgu Mureş, în octombrie 2008.

Înscrierea pieselor la Concursul UNITER s-a făcut în perioada 15 noiembrie 2008 - 15 ianuarie 2009. Anunţul de înscriere la concurs, în aceeaşi termeni de 16 ediţii, precizează că nu se primesc în concurs piese publicate sau reprezentate.

"Cu tristeţe şi dezamăgire faţă de încă o dovadă a lipsei de respect pentru reguli, pentru rigoare şi loialitate, a neputinţei de asumare responsabilă a unor reguli impuse în deplină libertate şi consens, comunicăm actuala selecţie finală a concursului «Cea mai bună piesă românească a anului 2008»: «Orient Expresso», de Radu Macrinici, «Ziua perfectă», de Antoaneta Zaharia, «Moartea pentru patrie», de Mihai Ignat, şi «Aeroport», de Ştefan Caraman", menţionează UNITER.

"Ziua perfectă", de Antoaneta Zaharia, a fost desemnată câştigătoarea concursului.

Trofeul va fi oferit la Gala Premiilor UNITER din 27 aprilie, iar Editura Unitext a UNITER va publica un volum cu piesa câştigătoare.

Citeşte şi:

Nominalizările la Premiile UNITER

Studioul Internaţional UNESCO de Teatru, inaugurat la Bucureşti

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici