Un sit ceremonial major, descoperit în complexul Stonehenge

Arheologii care cartografiază situl megalitic de la Stonehenge, în sudul Marii Britanii, au anunţat, joi, că au descoperit vestigiile unui important monument ceremonial, până în prezent necunoscut, la mai puţin de un kilometru de cercul principal.

119 afișări
Imaginea articolului Un sit ceremonial major, descoperit în complexul Stonehenge

Un sit ceremonial major, descoperit în complexul Stonehenge (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Această descoperire este remarcabilă. Ea schimbă complet concepţia noastră despre situl de la Stonehenge", a declarat profesorul Vince Gaffney, de la Universitatea Birmingham din Marea Britanie.

"Trebuie subliniat faptul că nu a mai fost localizat niciun ansamblu ceremonial major în ultimii 50 de ani în interiorul sitului de la Stonehenge, despre care se credea că este înconjurat de un spaţiu gol", a adăugat profesorul britanic.

Noul monument descoperit este contemporan cu complexul de la Stonehenge, construit în urmă cu 4.500 de ani, şi este aliniat ca şi acesta în direcţia răsăritului în timpul solstiţiului de vară.

Monumentul, construit sub forma unei gropi circulare cu două intrări - una la nord-est, cealaltă la sud-vest -, ar fi putut reprezenta fundamentul unei construcţii din lemn. Specialiştii consideră că monumentul ar fi putut fi un fel de Stonehenge construit din lemn, nu din pietre.

"Ipoteza unanim admisă până acum era că exista doar un câmp gol (în jurul complexului de la Stonehenge, n.r.), însă acum avem un monument ceremonial major în spaţiul vizual" al imenselor menhire din situl principal, a declarat Vince Gaffney.

Descoperirea a fost făcută de oameni de ştiinţă din Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Austria şi Germania, care lucrau la un vast proiect de cartografiere a sitului Stonehenge, coordonat de Universitatea Birmingham (Marea Britanie) şi Ludwig Boltzmann Institut (Austria).

Stonehenge ("pietre în picioare", în engleza veche), inclus în patrimoniul mondial UNESCO în anul 1986, reprezintă cel mai important complex de menhire din lume.

Cele 17 blocuri de piatră ale sale, care cântăresc până la 45 de tone, ce susţin alte bârne de piatră, sunt aliniate în direcţia de unde răsare Soarele în timpul solstiţiului de vară, alimentând astfel teoriile potrivit cărora complexul de la Stonehenge ar fi un observator astronomic preistoric sau un templu al Soarelui.

Câteva studii recente au contrazis însă aceste ipoteze şi au relevat faptul că Stonehenge era un loc de pelerinaj respectat pentru proprietăţile terapeutice ale pietrelor sale. Bolnavii şi răniţii mergeau la Stonehenge pentru puterea de vindecare pe care o atribuiau acestor blocuri imense de piatră, dispuse în cerc, în perioada 2400 - 2200 î.e.n.

În zilele noastre, pe câmpia cu iarbă grasă din provincia Salisbury, doar 40% din fostul complex neolitic mai poate fi văzut. Cu toate acestea, menhirele de la Stonehenge atrag aproape un milion de vizitatori pe an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici