Un Van Gogh, evaluat la 30 de milioane de dolari, va fi scos la licitaţie

Tabloul "L'Enfant a l'Orange", pe care Van Gogh l-a pictat cu o lună înainte de a se sinucide, va fi scos la vânzare, luna viitoare, la un târg de artă organizat în oraşul olandez Maastricht, fiind evaluat la 30 de milioane de dolari, informează bbc.co.uk

30 afișări
Imaginea articolului Un Van Gogh, evaluat la 30 de milioane de dolari, va fi scos la licitaţie

Un Van Gogh, evaluat la 30 de milioane de dolari, va fi scos la licitaţie

Tabloul "L'Enfant a l'Orange" reprezintă portretul unui băieţel în vârstă de doi ani, Raoul Levert, fiul unui dulgher francez din Auvers, localitate în care pictorul a locuit înainte să moară. Portretul contrastează cu celelalte lucrări ale lui Van Gogh, care evidenţiază de regulă stări de angoasă.

Potrivit sursei citate, tabloul a fost realizat în 1890, cu o lună înainte ca Van Gogh să se sinucidă, la vârsta de 37 de ani, fiind una din operele pe care pictorul le-a realizat după ce şi-a petrecut timpul alături de nepotul său, Vincent.

Ultima operă realizată de Van Gogh, "The Wheat Field", a fost scoasă la vânzare în luna noiembrie, la o licitaţie organizată la New York, însă tabloul, evaluat la 25 de milioane de dolari, nu a fost cumpărat.

Un alt tablou al artistului, "Portrait of Dr. Gachet", a fost vândut în 1990 pentru suma de 82,5 milioane de dolari, devenind astfel cea mai scumpă operă de artă vândută vreodată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici