Viaţa şi activitatea arhitectului câmpulungean Dimitrie Ionescu-Berechet, omagiate printr-o lansare de carte-eveniment şi o expoziţie

Pe 20 octombrie, am fost la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu pentru a asista la evenimentul de lansare a cărţii “Arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet – Viaţa şi Opera” de către Editura Monitorul Oficial, semnată de Ştefan Ionescu-Berechet, nepotul arhitectului. S-au împlinit 100 de ani de la începerea activităţii arhitectului în 1922. Albumul prezintă cele mai importante creaţii ale lui Dimitrie Ionescu-Berechet şi subliniază contribuţia acestuia la dezvoltarea unui stil naţional în arhitectura României de după Marea Unire şi din perioada interbelică.

193 afișări
Imaginea articolului Viaţa şi activitatea arhitectului câmpulungean Dimitrie Ionescu-Berechet, omagiate printr-o lansare de carte-eveniment şi o expoziţie

Viaţa şi activitatea arhitectului câmpulungean Dimitrie Ionescu-Berechet, omagiate printr-o lansare de carte-eveniment şi o expoziţie

Într-o realizare grafică şi editorială, albumul reuneşte numeroasele planşe, schiţe, fotografii şi documente inedite cuprinse în arhiva familiei Berechet pentru a oferi o imagine cât mai completă asupra unei opere imense, considerată „cea mai completa si mai variată operă a unui arhitect român, din întreaga perioadă modernă a României”, a declarat dr. arh. Dan D. Ionescu.

Opera arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet cuprinde peste 100 de biserici noi, şase parohiale, importante restaurări de lăcaşuri de cult – monumente istorice,  piese de mobilier şi feronerie bisericească, troiţe şi monumente funerare, amenajări peisagistice, la care se adaugă edificii publice – sedii de prefecturi, de primării, teatre-cinematograf, şcoli, atenee culturale, precum şi nenumărate case şi vile particulare în diverse oraşe ale tarii.

„În măsura în care istoria artei româneşti nu va decădea până la rangul de disciplină secundară şi nu va fi ignorată de generaţiile ce ne vor urma, creaţia arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet va trebui aşezata pe locul cuvenit în devenirea culturala a României moderne pentru că, deocamdată, nu avem cunoştinţă de alte demersuri în acest sens, în afara celui întreprins de Ştefan Ionescu-Berechet şi de familia sa. Rămâne sa nădăjduim în lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu”. (Extras din postfaţă semnată de Luiza Barcan).

Monografia are o structură complexă: prefaţa semnată de Ruxandra Nemţeanu este urmată de o amplă secţiune biografică – Arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet: o viaţă in slujba ţării şi a Bisericii Ortodoxe Române, menită să arunce o lumină asupra vieţii personale şi profesionale a celui care a plecat din Câmpulungul natal pentru a ajunge arhitect-şef al Patriarhiei Române între 1930 şi 1963; îi urmează o listă de lucrări exhaustivă, structurată în două secţiuni principale, Arhitectura bisericească şi Arhitectura civilă, ce conţine o sumă de informaţii cu privire la edificiile noi sau la proiectele de restaurare, de refacere sau de reamenajare derulate de către Dimitrie Ionescu-Berechet. 

O altă secţiune biografică, de data aceasta în imagini, intitulată Chipuri şi locuri, prezintă o serie de fotografii cu chipurile membrilor familiei, fotografii de călătorie, file din jurnalul de front al tânărului Berechet, diplomele sau decoraţiile primite de acesta de-a lungul timpului, venind în completarea prezentării biografice iniţiale pentru a contura o personalitate complexă, temeinic ancorată în epoca istorică în care i-a fost dat să traiască.

Portofoliul în imagini, conceput în corelaţie cu lista de lucrări, inaugurează albumul propriu-zis şi conţine fotografii şi proiecte ale edificiilor religioase şi civile realizate de arhitectul Berechet în toate regiunile ţării, dar şi peste hotare, precum şi ale proiectelor de restaurare şi de reamenajare a unor lăcaşuri de cult şi ansambluri mănăstiresti, fiind urmat de articolul dr. arh. Dan D. Ionescu, care subliniază rolul esenţial şi puţin cunoscut al arhitectului Berechet în conturarea „noului stil naţional” al României Mari şi în revigorarea artei mozaicului, dar şi multiplele influenţe şi colaborări care şi-au pus amprenta asupra creaţiei sale. 

Totodată, lansarea de carte este însoţită şi de o expoziţie de fotografie, care conţine planşe şi fotografii cuprinse în albumul monografic şi care va putea fi vizitată până pe 3 noiembrie, de luni până vineri, între orele 10-16, la Pinacoteca Muzeului Şcolii de Arhitectură, cu acces din str. Academiei nr. 18-20. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici