Violonistul român Răzvan Stoica, în semifinala concursului "New Talent" de la Bratislava - VIDEO

Violonistul român Răzvan Stoica evoluează în semifinala concursului "New Talent" de la Bratislava, care va fi transmisă de Radio România Muzical, vineri, de la ora 21.00, informează un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

175 afișări
Imaginea articolului Violonistul român Răzvan Stoica, în semifinala concursului "New Talent" de la Bratislava - VIDEO

Violonistul român Răzvan Stoica, în semifinala concursului "New Talent" de la Bratislava (Imagine: George Călin/Mediafax Foto)

În cazul în care violonistul Răzvan Stoica va ajunge în finala competiţiei, Radio România Muzical va transmite în direct şi acel concert, programat luni, de la ora 21.00, comentator fiind Mihai Stănescu.

"New Talent" este cea mai importantă competiţie pentru tineri instrumentişti între 18 şi 28 de ani, derulată sub semnul Uniunii Europene de Radio. Anul acesta, în competiţie s-au înscris 23 de concurenţi, Răzvan Stoica fiind unul dintre cei opt semifinalişti anunţaţi pe 30 aprilie.

Potrivit comunicatului, violonistul Răzvan Stoica a fost propunerea Radio România Muzical, având certe şanse de a deveni noul talent al anului 2013.

Singurul post de radio românesc dedicat muzicii clasice îl recomandă pe Răzvan Stoica (26 ani) drept una dintre noile stele ale violonisticii româneşti. Acesta a studiat la liceul de muzică "George Enescu" din Bucureşti şi la Conservatorul Regal de Muzică din Amsterdam, la clasa profesorului Ilya Grubert. Are în palmares aproape 30 de premii naţionale şi internaţionale. Începând cu anul 2009, Răzvan Stoica cântă pe o vioară Stradivarius din 1729, pe care a câştigat-o la o competiţie desfăşurată la Salzburg, la care violonistul a avut 170 de contracandidaţi.

Înregistrările propuse juriului concursului "New Talent" de la Bratislava au fost realizate de violonistul Răzvan Stoica în compania surorii sale, pianista Andreea Stoica, în studiourile Radio România (în februarie) şi au fost difuzate la Radio România Muzical în 22 martie, în cadrul emisiunii "Interpreţi de ieri şi de azi".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici