Wilson Greatbatch, inventatorul stimulatorului cardiac implantabil, a murit

Wilson Greatbatch, inventatorul stimulatorului cardiac implantabil, a murit în oraşul Buffalo din statul american New York, la vârsta de 92 de ani.

231 afișări

Stimulatorul cardiac a fost pentru prima dată implantat în corpul unui pacient uman în anul 1960, având rolul de a face inima să bată cu un ritm regulat. În zilele noastre, sute de mii de oameni primesc un stimulator cardiac în fiecare an.

Cauza morţii lui Wilson Greatbatch nu este cunoscută. Larry Maciariello, ginerele său, le-a declarat jurnaliştilor americani că starea de sănătate a socrului său era "schimbătoare", informează bbc.co.uk.

Wilson Greatbatch deţinea peste 150 de patente.

Primul implant al unui stimulator cardiac realizat cu succes a avut loc la Veterans' Affairs Hospital din Buffalo. Pacientul, pe atunci în vârstă de 77 de ani, a trăit 18 luni după implantarea stimulatorului.

În 2010, Wilson Greatbatch a sărbătorit 50 de ani de la inventarea acestui dispozitiv medical.

Compania sa, Greatbatch Ltd, a fost înfiinţată în 1970 şi producea bateriile pentru stimulatoarele implantabile.

Invenţiile au fost marea pasiune pentru Wilson Greatbatch. În 1998, el a fost inclus în National Inventors Hall of Fame din Akron (statul american Ohio).

În 1983, stimulatorul implantabil a fost desemnat una dintre cele mai importante 10 contribuţii inginereşti aduse societăţii umane în ultimii 50 de ani, potrivit National Society of Professional Engineers.

În ultimii ani ai vieţii sale, Greatbatch a încercat să găsească un posibil antidot pentru SIDA.

Wilson Greatbatch a fost recompensat, în 1996, cu Lemelson-MIT Prize pentru întreaga carieră.

El a îndemnat, totodată, următoarea generaţie de inventatori să pună la punct o nouă metodă de fuziune nucleară, folosind un izotop de heliu de pe Lună. Combustibilii fosili, în opinia lui Greatbatch, vor fi epuizaţi până în anul 2050.

Wilson Greatbatch a studiat ingineria electrică la Cornell University şi la University of Buffalo, unde a predat inginerie între anii 1952 şi 1957.

Wilson Greatbatch a fost căsătorit timp de peste 60 de ani cu Eleanor Greatbatch, cu care a avut cinci copii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici