ANALIZĂ MEDIAFAX: România poate să devină centrul european pentru digitalizare şi inovaţie. Capacitatea industriei IT de a ajunge la 10% din PIB este limitată doar de numărul de specialişti

  • Industria de IT, cel mai dinamic sector economic din România ce generează circa 7% din PIB-ul ţării, are un deficit de forţă de muncă de 15.000 de specialişti anual.
  • România este pe locul patru în ceea ce priveşte procentul de absolvenţi ai facultăţilor de informatică şi calculatoare, cu 6,2% din totalul absolvenţilor, faţă de 3,9% la nivel european.
  • „Este nevoie de măsuri menite să ducă la creşterea numărului de start-up-uri de tehnologie şi la dezvoltarea şi menţinerea în România a proprietăţii intelectuale generate de acestea.”
2103 afişări
Imaginea articolului ANALIZĂ MEDIAFAX: România poate să devină centrul european pentru digitalizare şi inovaţie. Capacitatea industriei IT de a ajunge la 10% din PIB este limitată doar de numărul de specialişti

ANALIZĂ MEDIAFAX: România poate să devină centrul european pentru digitalizare şi inovaţie. Capacitatea industriei IT de a ajunge la 10% din PIB este limitată doar de numărul de specialişti

Alexandra Cepăreanu

Industria de IT&C, cel mai dinamic sector al economiei naţionale, cu peste 200.000 de angajaţi şi care generează aproape 7% din PIB-ul României, are nevoie de  mai mulţi specialişti pentru a putea creşte valoarea adăugată pe care o aduce economiei.

 „Dezvoltarea industriei s-a datorat capitalului uman, competenţelor digitale existente şi a sprijinului reprezentat de scutirile de taxe ce au prevenit o migrare masivă către alte ţări a capitalului investit şi mai ales a angajaţilor. Creşterea industriei depinde în continuare de disponibilitatea specialiştilor şi sprijinul guvernamental pentru ca aceştia să rămână în România, deoarece capacitatea industriei IT de a ajunge la 10% din PIB este limitată doar de numărul de specialişti la care piaţa are acces”, a spus Ion Moldoveanu, membru al Consiliului Director în cadrul Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), într-un interviu acordat MEDIAFAX.

În prezent, România este pe locul patru în ceea ce priveşte procentul de absolvenţi ai facultăţilor de informatică şi calculatoare, cu 6,2% din totalul absolvenţilor, faţă de 3,9% la nivel european, arată clasamentul DESI (The Digital Economy and Society Index) 2021, astfel că industria naţională de IT are potenţial mare de creştere, din perspectiva resursei umane. 

„Din perspectiva absolvenţilor STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) România ocupă unul din locurile fruntaşe ca procent din totalul absolvenţilor, cu peste 40%, în timp ce media UE este de 30%. Asta a condus la un număr mare de developeri în România. În România sunt multe companii, peste 20.000 de companii care activează în industria de IT&C şi sunt multinaţionale care au fost şi sunt atrase de faptul că românii sunt bine pregătiţi şi au competenţe digitale”, a spus Daniel Rusen, director de marketing şi operaţiuni în cadrul Microsoft România.

El consideră că dacă România reuşeşte să dezvolte metode prin care să păstreze specialiştii la nivel naţional – cum este scutirea de impozit pe venit pentru angajaţii din IT, România poate deveni un Centru European pentru Digitalizare şi Inovaţie.

„România are potenţial să devină acest centru european pentru digitalizare şi inovaţie, avem destule exemple de companii româneşti care exportă proprietate intelectuală şi nu <creiere>. Dorim să exportăm tehnologie şi să păstrăm <creierele> în ţară şi astfel putem contribui fundamental la dezvoltarea României. Şi putem exploata aceste atuuri din ce în ce mai mult în viitor”, a adăugat Daniel Rusen.

Cu toate acestea, industria de IT înregistrează un deficit de forţă de muncă de 15.000 de specialişti anual, mai arată clasamentul DESI 2021, iar lupta pe specialişti a devenit şi mai severă odată cu pandemia care a deschis piaţa şi a „normalizat” munca de la distanţă, astfel că jucători din România ajung să „se bată” pe specialiştii locali cu organizaţii internaţionale.

„Raportul DESI prezintă lipsa de specialişti din industria IT&C cu 70% din organizaţii întimpinând probleme în găsirea de personal calificat. Având o astfel competiţie pe specialişti IT, este extrem de important să  reuşim să-i ţinem pe aceştia în România şi să reuşim să-i aducem înapoi pe cei care acum lucrează în afara ţării”, a mai spus Ion Moldoveanu.

El este de părere că ponderea numărului de specialişti IT poate creşte prin creşterea numărului de profesori din mediul preuniversitar, o programă şcolară ce dezvoltă competenţe digitale şi profesori care folosesc metode moderne de predare şi tehnologie digitală. 

„Limita vine din faptul că numărul absolvenţilor, ce rămân să predea în universităţi, este foarte mic. Marea majoritate a acestora, în cazul în care nu pleacă din România, se angajează în mediul privat. Problema este şi mai gravă cu lipsa de profesori de tehnologia informaţiei în mediul preuniversitar. Provocarea este de a ieşi dintr-un un cerc vicios, în care lipsa profesorilor duce la un număr mai mic de absolvenţi ce duce apoi la un număr şi mai mic de profesori. Astfel, atragerea celor mai buni absolvenţi în cariera didactică poate creşte atât numărul de absolvenţi cât şi calitatea acestora.”

O mână de ajutor oferă şi mediul privat, care în căutare de specialişti, pe care de multe ori nu îi găsesc, dezvoltă diverse cursuri şi programe de mentorat sau chiar de reconversie profesională.

„Scorul scăzut de absolvenţilor ce au competenţe digitale avansate şi accesul redus la educaţie digitală în ciclul primar, limitează  baza de selecţie a copiilor ce pot urma o carieră  în IT&C. Companiile private, firmele de training, organizaţiile încercă să compenseze acest deficit prin programe proprii de training, mentorat şi reconversie profesională. Un număr mare  de companii din industria IT dezvoltă cursuri şi laboratoare în colaborare cu facultăţile de profil, pentru a suplini lipsa cadrelor didactice şi a combina abordarea academică cu experienţa practică din medul privat”, a explicat Ion Moldoveanu.

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici