83.000 de români au început să economisească pentru bătrâneţe în 2023 prin fondurile Pilon III

Circa 83.000 de români au început în 2023 să economisească pentru bătrâneţe prin fondurile de pensii private facultative (Pilonul III), un record pentru numărul de clienţi nou-atraşi în sistem într-un singur an începând cu 2008, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Pensilor Administrate Privat.

757 afișări
Imaginea articolului 83.000 de români au început să economisească pentru bătrâneţe în 2023 prin fondurile Pilon III

83.000 de români au început să economisească pentru bătrâneţe în 2023 prin fondurile Pilon III

Numărul total de participanţi la Pilonul III a ajuns astfel la 710.000 la finele lui 2023, în numele cărora cele 10 fonduri de pensii facultative administrează active nete de 4,74 de miliarde de lei (953 mil. euro), în creştere cu 31% faţă de 2022 şi reprezentând un maxim istoric pentru sistem, scrie Ziarul Financiar.

În 2023, fondurile de pensii de Pilon III au înregistrat un randament mediu ponderat de 16,8%, cu aproximativ 10 puncte procentuale peste rata inflaţiei.

Pe întreaga durată de funcţionare (2007-2023), fondurile de pensii facultative au generat un randament mediu anual de 6,13%, comparativ cu o rată medie anuală a inflaţiei de 4,61%, conform calculelor APAPR. În termeni monetari, Pilonul III a generat un câştig pentru participanţi în valoare de 1,25 miliarde de lei (251 mil. euro), net de toate comisioanele, în plus faţă de contribuţiile primite în administrare.

Fondurile de pensii facultative au efectuat deja plăţi în valoare totală de circa 635 de milioane de lei (128 mil. euro) către aproape 80.000 de beneficiari în perioada 2007-2023, din care 115 milioane de lei (23 mil. euro) doar în 2023. Participanţii la Pilonul III îşi pot primi banii acumulaţi oricând după împlinirea vârstei de 60 de ani, ei putând să contribuie în continuare şi după această vârstă.

Banii economisiţi în Pilonul III pot fi primiţi fie ca plată unică, fie în tranşe lunare egale pe durata a cel mult 5 ani. În cazul nefericit al decesului participantului, banii acumulaţi în Pilonul III revin moştenitorilor legali sau testamentari. Începând cu 1 ianuarie 2024, regimul fiscal al plăţilor către beneficiari s-a îmbunătăţit (la fel ca la Pilonul II de pensii private obligatorii), în sensul că baza de calcul pentru cota de impozit pe venit de 10% nu mai este întreaga sumă acumulată (ca până acum), ci doar câştigul obţinut prin investire de fondurile de pensii facultative, în plus faţă de contribuţiile virate.

La Pilonul III de pensii facultative pot contribui toţi românii care înregistrează venituri de natură profesională (salariaţi şi cei cu activităţi independente, asimilaţi salariaţilor), dar şi angajatorii, care pot oferi contribuţii suplimentare la Pilonul III în numele salariaţilor, ca parte a pachetului de beneficii extra-salariale.

În prezent, contribuţiile la Pilonul III sunt deductibile în limita a 400 euro / an atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru angajatori. Plafonul de deductibilitate nu a mai fost majorat din 2009 şi până în prezent, reducând atractivitatea sistemului şi descurajând economisirea suplimentară pentru bătrâneţe.

„În acest context, APAPR salută depunerea în circuitul legislativ a unei iniţiative parlamentare ce vizează dublarea acestui plafon de deductibilitate şi actualizarea sa automată prin corelare cu creşterea salariului minim pe economie. Adoptarea acestui proiect legislativ este de natură să încurajeze atât persoanele fizice cât şi companiile să contribuie la Pilonul III pentru venituri suplimentare la retragerea din activitate, reducând în acelaşi timp presiunea pe sistemul public de pensii”.​

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici