A început pregătirea specialiştilor în domeniul energiei verzi

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a spune că pregătirea de specialişti în domeniul energiei verzi şi în cel al noilor tehnologii este extrem de importantă pentru angajatori, pentru dezvoltarea economică a României, dar în primul rând pentru oameni.

586 afișări
Imaginea articolului A început pregătirea specialiştilor în domeniul energiei verzi

A început pregătirea specialiştilor în domeniul energiei verzi

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a participat joi, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la la RESS – Renewable Energy School of Skills (Şcoala Internaţională de Competenţe în Energie Regenerabilă), în Constanţa.

„Pregătirea de specialişti în domeniul energiei verzi şi în cel al noilor tehnologii este extrem de importantă pentru angajatori, pentru dezvoltarea economică a României, dar în primul rând pentru oameni. Fonduri europene au sprijinit dezvoltarea românilor şi continuăm această abordare strategică şi în exerciţiul financiar multianual 2021-2027. Concret, prin Programul Educaţie şi Ocupare investim 4,34 miliarde de euro în educaţie, formare şi calificare, sprijinirea tinerilor, persoanelor inactive, şomerilor de lungă durată şi categoriilor vulnerabile pe piaţa muncii. Acest Program va asigura sprijin pentru aproximativ un milion de români pentru a deveni activi pe piaţa muncii, fiind pregătiţi şi în meseriile căutate pe piaţa muncii precum cele din domeniul energiei regenerabile, dar şi pentru alte domenii în care avansul tehnologic va duce la nevoia de specialişti”, a spus ministrul Marcel Boloş.

În cadrul RESS sunt predate cursuri pentru calificarea şi recalificarea adulţilor, dedicate tehnicienilor care lucrează în industria energiei regenerabile, în special energia eoliană şi energia solară fotovoltaică. În cei 14 ani de activitate, şcoala de la Constanţa a pregătit peste 10.000 persoane.

În perioada de programare 2014-2020, Programul Operaţional Capital Uman cu o alocare de 4,59 miliarde euro a asigurat finanţări în domeniu.

În exerciţiul financiar 2021-2027, Programul Educaţie şi Ocupare (PEO) dispune de o alocare în valoare de 4,34 miliarde euro şi va continua finanţarea acţiunilor asumate de către România în domeniul resurselor umane. Programul stabileşte priorităţile de investiţii finanţate din Fondul Social European+, pentru implementarea Strategiei naţionale pentru ocuparea forţei de muncă 2021-2027 şi a Strategiei România Educată. Obiectivul major în domeniul ocupării este ca piaţa muncii din România să devină sustenabilă, rezilientă, pro-activă şi bazată pe inovare socială, urmărind valorificarea potenţialului uman, în condiţii de echitate, prin creşterea relevanţei sistemelor de educaţie şi formare pentru piaţa muncii, în contextul utilizării şi dezvoltării competenţelor digitale şi antreprenoriale şi promovării unui mediu stimulativ pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii.

În acest an în cadrul PEO vor fi lansate 18 apeluri, din care 11 în domeniul educaţie şi 7 în domeniul capital uman. Primele 8 apeluri de proiecte vor fi lansate în al doilea trimestru al acestui an, alte 6 fiind programate pentru perioada iunie – septembrie 2023, iar în ultimul trimestru al anului 2023 vor fi deschise 4 apeluri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici