Punctul de pe ordinea de zi care propunea reînnoirea mandatului plin pentru Franklin Templeton în calitate de administrator al Fondului Proprietatea nu a fost aprobat în AGOA de joi, ci acționarii au votat pentru un mandat de un an, cel propus de Ministerul de Finanțe, conform informării FP la BVB.
„În opinia mea, acționarii nu s-au lăsat influențați de campaniile publice promovate de anumite grupuri de interese, menite să inducă teamă și presiune pentru a avansa o agendă proprie. Dimpotrivă, aceștia au votat cu claritate și diligență, demonstrând o maturitate investițională autentică. Respectarea procedurii de selecție aprobate de acționari și evitarea oricăror construcții contractuale care le-ar restrânge libertatea decizională viitoare reprezintă cea mai solidă garanție a protejării interesului tuturor acționarilor Fondului Proprietatea. Mandatul administratorului și nivelul remunerației trebuie să rezulte dintr-un proces real și competitiv, nu dintr-o prelungire de facto obținută prin frică sau presiune, în condiții net inferioare celor anterioare”, a declarat pentru Mediafax Andrei-Octav Moise, membru al Comitetului Reprezentanților Fondului Proprietatea.
Potrivit informării de la BVB, punctul 1 de pe ordinea de zi a AGOA se referea la:
„Având în vedere Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 12 din 29 septembrie 2025, prin care s-a aprobat reînnoirea condiționată a mandatului Franklin Templeton Internațional Services S.a r.l. și Comitetul Reprezentanților a fost autorizat să negocieze durata mandatului, termenii comerciali și proiectul contractului de administrare, aprobarea: (a) numirii Franklin Templeton Internațional Services S.a r.l., o societate cu răspundere limitată, cu sediul social în 8A rue Albert Borschette, L-1246 Luxemburg, înregistrată în Registrul Comerțului și Societăților din Luxemburg sub numărul B 36.979, în calitate de administrator unic al Fondului Proprietatea care acționează și în calitate de administrator de fond de investiții alternative al Fondului Proprietatea, pentru o durata de patru (4) ani începând cu 1 aprilie 2026 și până la 1 aprilie 2030 („Noul Mandat”); și (b) termenilor comerciali împreună cu încheierea noului Contract de Administrare (în formă prezentată în documentația suport) între Fondul Proprietatea și Franklin Templeton Internațional Services S.a r.l.. Domnul Matej Rigelnik, președintele Comitetului Reprezentanților, și orice alt membru al Comitetului Reprezentanților sunt împuterniciți să semneze, împreună sau individual, Contractul de Administrare pentru și în numele Fondului Proprietatea. Lista care conține datele referitoare la Franklin Templeton Internațional Services S.a r.l. (inclusiv denumirea, sediul, licență, dovadă înregistrării în Registrul Comerțului, dovadă înregistrării în registrul public al ASF) este publicată pe pagină de internet a Societății și este disponibilă la sediul acesteia pentru informarea acționarilor”, conform sursei citate.
Punctul aprobat, tot prin vot secret, a fost introdus pe ordinea de zi la solicitarea acționarului Ministerul Finanțelor din data de 30 ianuarie 2026:
Aprobarea punctului 2 de pe ordinea de zi a AGOA, respectiv:
„Alternativ la pct. 1 din Convocatorul AGOA:
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 19 din 29 septembrie 2025, prin care s-a aprobat demararea de către Comitetul Reprezentanților a unui nou proces de selecție, simplificat, transparent și eficient, a unui administrator de fond de investiții alternative („AFIA”) și administrator unic al Fondului Proprietatea, precum și Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 12 din 29 septembrie 2025, prin care s-a aprobat reînnoirea condiționată a mandatului Franklin Templeton International Services S.à r.l. și Comitetul Reprezentanților a fost autorizat să negocieze durata mandatului, termenii comerciali și proiectul contractului de administrare, aprobarea: (a) numirii Franklin Templeton International Services S.à r.l., o societate cu răspundere limitată, cu sediul social în 8A, rue Albert Borschette, L-1246 Luxemburg, înregistrată în Registrul Comerțului și Societăților din Luxemburg sub numărul B 36.979, în calitate de administrator unic al Fondului Proprietatea care acționează și în calitate de administrator de fond de investiții alternative al Fondului Proprietatea, pentru o durată de un (1) an începând cu 1 aprilie 2026 și până la 1 aprilie 2027 dar nu mai mult de data la care se numește un nou AFIA ca urmare a finalizării procesului de selecție pentru desemnarea unui nou administrator de fond de investiții alternative („Noul Mandat”); și (b) termenilor comerciali împreună cu încheierea noului Contract de Administrare (în forma prezentată în documentația suport cu modificarea corespunzătoare a Articolului 15 „Durata acestui Contract de Administrare”) între Fondul Proprietatea și Franklin Templeton International Services S.à r.l.. Domnul Matej Rigelnik, președintele Comitetului Reprezentanților, și orice alt membru al Comitetului Reprezentanților sunt împuterniciți să semneze, împreună sau individual, Contractul de Administrare pentru și în numele Fondului Proprietatea pe o perioadă de 1 an, dar nu mai mult de data la care se numește un nou AFIA ca urmare a finalizării procesului de selecție pentru desemnarea unui nou administrator de fond de investiții alternative. Lista care conține datele referitoare la Franklin Templeton International Services S.à r.l. (inclusiv denumirea, sediul, licența, dovada înregistrării în Registrul Comerțului, dovada înregistrării în registrul public al ASF) este publicată pe pagina de internet a Societății și este disponibilă la sediul acesteia pentru informarea acționarilor”.
Acțiunile FP au scăzut cu 7,99% în cursul zilei de joi, potrivit graficelor BVB.
Fondul Proprietatea a sărbătorit recent 15 ani de când acțiunile sale au fost listate la Bursa de Valori București (BVB), pe Piața Reglementată, la data de 25 ianuarie 2011. De atunci și până la finalul ședinței de tranzacționare de miercuri, 11 februarie, capitalizarea bursieră a FP a depășit 2,25 miliarde de lei, au transmis adminstratorii FP și oficialii BVB, pe 12 februrarie, în cadrul unui eveniment festiv în care s-a tras clopoțelul pentru a marca aniversarea.
Unul dintre cei mai importanți emitenți de pe Piața Reglementată a BVB, FP a fost înființat de Guvernul României în decembrie 2005, pentru despăgubirea persoanelor ale căror bunuri au fost expropriate, în mod abuziv, de regimul comunist prin acordarea de acţiuni la FP, în funcţie de pierderile suferite.
Acesta funcționează ca fond de investiții alternativ destinat investitorilor de retail stabiliți în România, la care statul deține, prin Ministerul Finanțelor, 11,57% din acțiuni, iar începând cu anul 2010, administratorul FP este Franklin Templeton International Services S.à r.l.
Potrivit oficialilor FP, în ultimii 15 ani, Fondul Potrivit oficialilor FP, în ultimii 15 ani, Fondul a contribuit la atragerea a aproximativ 1,5 miliarde USD în noi investiții străine de portofoliu în România și a finalizat aproximativ 50 de tranzacții cu o valoare totală de aproximativ 4,3 miliarde USD. Acestea includ listarea istorică a Hidroelectrica S.A., precum și în alte tranzacții semnificative de vânzare a unor participații pe piața de capital pentru companiile OMV Petrom și Transgaz, în 2013, și Romgaz, în anul 2015. a contribuit la atragerea a aproximativ 1,5 miliarde USD în noi investiții străine de portofoliu în România și a finalizat aproximativ 50 de tranzacții cu o valoare totală de aproximativ 4,3 miliarde USD. Acestea includ listarea istorică a Hidroelectrica S.A., precum și în alte tranzacții semnificative de vânzare a unor participații pe piața de capital pentru companiile OMV Petrom și Transgaz, în 2013, și Romgaz, în anul 2015.