Acţiunile Kodak s-au prăbuşit vineri cu 54%, din cauza zvonurilor privind falimentul companiei

Acţiunile Kodak s-au prăbuşit vineri cu 54% pe bursa din SUA, din cauza speculaţiilor privind falimentul companiei, după ce Kodak a angajat o firmă de avocatură renumită pentru cazuri de insolvenţă, transmite Reuters.

88 afișări
Imaginea articolului Acţiunile Kodak s-au prăbuşit vineri cu 54%, din cauza zvonurilor privind falimentul companiei

Acţiunile Kodak s-au prăbuşit vineri cu 54%, din cauza zvonurilor privind falimentul companiei (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Cotaţia Kodak a înregistrat un declin maxim de 68% pe parcursul şedinţei.

Compania, care a lansat primul aparat de fotografiat în 1888, a negat că ar avea un plan pentru faliment, adăugând că este decisă să-şi respecte angajamentele şi caută modalităţi de a-şi monetiza portofoliul de patente.

Conducerea a confirmat că a angjat firma de avocatură Jones Day, dar nu a oferit detalii privind scopul acestei decizii.

Kodak s-a confruntat cu probleme odată cu introducerea camerelor foto digitale şi nu a mai înregistrat profit din 2007. Compania analizează vânzarea de patente referitoare la imaginile digitale, cu o valoare estimată la două miliarde de dolari, şi a angajat banca de investiţii Lazard în iulie pentru identificarea de opţiuni.

Compania respins speculaţiile privind falimentul după ce declinul acţiunilor a ajuns la 68%, la un preţ de 54 de cenţi. Titlurile au revenit uşor, până la un declin de 53,8%, la 78 de cenţi.

Valoarea de piaţă a Kodak a ajuns vineri la un minim de circa 210 milioane de dolari, de la maximul de 31 miliarde de dolari în februarie 1997.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici