Activele puse gaj de Dubai sunt de neatins

Activele oferite de Dubai drept colateral pentru datoriile companiilor de stat ar putea fi practic de neatins, iar orice creditori şi deţinători de obligaţiuni care merg în instanţă pentru a-şi recupera banii şi-ar putea pierde vremea, au comentat joi mai mulţi avocaţi.

29 afişări
Imaginea articolului Activele puse gaj de Dubai sunt de neatins

Activele puse gaj de Dubai sunt de neatins (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Holdingul de stat Dubai World vrea un moratoriu de şase luni, până în mai 2010, de la creditori pentru a restructura datorii de 26 miliarde de dolari ale dezvoltatorilor imobiliari Nakheel şi Limitless World.

Circa şase miliarde de dolari din această sumă provine din obligaţiuni emise de Nakheel, prima dintre acestea, în valoare de 3,5 miliarde de dolari, urmând să ajungă la maturitate pe 14 decembrie.

Creditorii, printre care se numără băncile britanice Standard Chartered, HSBC şi Lloyds, au selectat echipe de avocaţi şi auditori pentru a negocia cu Dubai şi nu au răspuns încă cererilor de moratoriu şi restructurare a datoriilor.

Dacă aceştia resping apelul emiratului până pe 14 decembrie, obligaţiunea islamică "sukuk" a Nakheel va intra în default, deschizând calea pentru procedurile legale de executare pentru recuperarea datoriilor sau sechestrarea activelor oferite drept colateral.

Creditorii ar putea acţiona companiile arabe în justiţie atât în Marea Britanie, cât şi în tribunalele din Emiratele Arabe Unite, o federaţie cu şapte emirate din care face parte şi Dubai.

Însă, chiar dacă ar obţine ordine judecătoreşti pentru sechestru pe active, acordul sukuk şi legislaţia privind investiţiile străine din Emirate ar putea bloca aplicarea practică a unui astfel de verdict, consideră avocaţii contactaţi de Reuters.

"Articolul (din acordul sukuk, la care se face referire) spune practic că legea engleză este aplicabilă, însă nu este sigur dacă un tribunal din Dubai ar aplica legislaţia britanică, şi nu pe cea locală. O a doua chestiune din articol este că, odată ce o curte din Marea Britanie ar oferi o soluţie, transferul verdictului în Dubai pentru aplicare ar putea fi dificil, deoarece proprietăţile deţinute de guvern sau de familia emirului nu pot face subiectul măsurilor de executare judecătorească", spune Essa Jawaheri, avocat la Elham Ali Hassan & Associates în Manama, Bahrein.

Ministrul Economiei din Emiratele Arabe Unite, Sultan bin Saeed al-Mansouri, a declarat miercuri că restructurarea datoriilor Dubai World şi respectarea angajamentelor financiare este "numai o chestiune de timp", potrivit agenţiei oficiale de presă WAM.

Însă creditorii holdingului "s-au pregătit de acţiune", notează Reuters, amintind de "comitetul" creat miercuri de aceştia pentru discuţii şi negocieri cu reprezentanţii companiei. Din comitet fac parte, pe lângă băncile britanice vizate, şi două instituţii de credit din Emirate.

Comitetul se va întâlni săptămâna viitoare pentru prima dată cu reprezentanţii Dubai World. Holdingul garantează obligaţiunea islamică de 3,5 miliarde de dolari a Nakheel care ajunge la maturitate pe 14 decembrie.

"Obligaţiunea este acoperită de legea engleză, deci odată ce ajung în default avocaţii vor încerca să ataşeze (la litigiu - n.r.) activele tuturor subsidiarelor", a afirmat pentru Reuters unul dintre deţinătorii de obligaţiuni Nakheel, sub protecţia anonimatului.

Pe de altă parte, Essam al-Tamimi, senior partner la casa de avocatură Al Tamimi din Dubai, avertizează că un astfel de scenariu este "improbabil", deoarece activele guvernului şi ale familiei regale sunt inatacabile.

"În timp ce familia regală şi guvernul pot fi subiectul unui ordin judecătoresc, la fel ca orice alt cetăţean sau entitate, activele lor nu pot fi sechestrate, executate sau vândute într-o licitaţie. Justiţia din Emirate poate ordona oricui să-şi plătească datoriile, suntem egali în faţa legii, însă când vine vorba de datoriile guvernului, în urma emiterii ordinului judecătoresc, atacarea activelor statului şi vânzarea lor prin licitaţie publică nu este permisă", explică el.

Creditorii Nakheel care speră să pună mână pe active ale guvernului din Dubai vor fi cel mai probabil dezamăgiţi, în special după ce guvernul s-a dezis de orice răspundere privind datoriile companiilor de stat, notază Reuters. Unii creditori au presupus că emiratul va garanta sau îşi va asuma aceste datorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici