Agenţii imobiliari cer amânarea impunerii certificării energetice a locuinţelor

Asociaţia Română a Agenţiilor Imobiliare (ARAI) consideră că legea care impune existenţa certificatului energetic la încheierea tranzacţiilor imobiliare va fi greu de aplicat de la 1 ianuarie 2010 şi solicită amânarea implementării pentru semestrul al doilea a anului viitor.

9 afișări
Imaginea articolului Agenţii imobiliari cer amânarea impunerii certificării energetice a locuinţelor

Agenţii imobiliari cer amânarea impunerii certificării energetice a locuinţelor (Imagine:Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Numărul auditorilor energetici este foarte mic, în unele judeţe ei lipsind cu desăvârşire, iar activitatea de certificare este destul de laborioasă, fapt ce contribuie la obţinerea dificilă a acestor certificate, cu un consum mare de timp şi costuri ridicate. Propunem autorităţilor competente, în special Ministerului Dezvoltării şi Locuinţelor, amânarea termenului de punere în aplicare a OUG/2009, cel puţin până în semestrul II al anului 2010, timp în care să se creeze premisele tehnice şi operaţionale de aplicare eficientă a acestei ordonanţe", se arată într-un comunicat al ARAI.

Potrivit legii, începând cu 1 decembrie 2010, la încheierea oricărui contract de vânzare - cumpărare sau închiriere pentru clădirile de locuit familiale şi apartamentele din ansamblurile de locuinţe va fi obligatorie prezentarea unui certificat de performanţă energetică a clădirii. După intrarea în vigoare a acestei reglementari, tranzacţiile comerciale imobiliare nu se vor mai putea efectua în lipsa atestatului.

Reprezentanţii agenţiilor imobiliare consideră că înainte de aplicarea legii este necesară elaborarea şi autorizarea de metodologii computerizate eficiente şi rapide de certificare, creşterea numărului auditorilor energetici, precum şi realizarea unei baze de date cu indicii tehnici standardizaţi necesari certificării, pentru imobilele rezidenţiale situate în blocurile construite între anii 1960-1990, care au o pondere importantă în fondul locativ din România.

În acest context, vor fi mai ales afectate tranzacţiile cu locuinţe vechi, cele noi, construite în ultimii ani, având astfel de certificate energetice.

"O asemenea măsură va avea un impact negativ asupra pieţei imobiliare. Obligativitatea obţinerii certificatului de performanţă energetică va avea ca efect stoparea sau întârzierea vânzărilor de locuinţe vechi, iar într-o perioadă de criză economică cu repercusiuni grave în domeniul imobiliar vor fi atinse în mod direct interesele cetăţenilor atât vânzători cât şi cumpărători", se menţionează în comunicat.

ARAI a fost înfiinţată în anul 1995 şi reuneşte persoane juridice care activează în domeniul imobiliar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici