- Home
- Economic
- BUCUREŞTIŞ, (26.09.2011, 16:57)
- Adrian Dumitrache ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ai pensie privată? Ce variante ai pentru încasarea banilor
Participanţii la fondurile de pensii private vor putea opta după încetarea perioadei active între mai multe modalităţi de încasare a banilor, cum ar fi o sumă lunară până la deces sau până la o anumită dată, o altă variantă fiind stabilirea unui interval de plată cuprins între 5 şi 10 ani.
6692 afișări
Ai pensie privată? Ce variante ai pentru încasarea banilor (Imagine: Shutterstock)
Modalităţile de plată se regăsesc într-un nou proiect de lege al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care va reglementa plata pensiilor private pentru cei peste 5,6 milioane de participanţi care contribuie în prezent la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III).
Noua variantă a proiectului de lege aduce cateva modificări la un proiect din decembrie 2010, cea mai importantă fiind legată de reducerea cu 50%, la 5 milioane de euro, a capitalului social al viitorilor furnizori de pensii private.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FOTO. Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație, alături de alte obiecte unice. Care sunt prețurile estimate
-
Joe Biden, declaraţie şocantă: M-am gândit la sinucidere când mi-a murit prima soţie
-
Economia României tuşeşte. Execuţia bugetului general consolidat în primele 3 luni s-a încheiat cu un deficit de 2,06% din PIB
-
Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii
În cazul Pilonul II, sumele acumulate în contul individual al fiecărui participant vor fi încasate la data ieşirii la pensie din sistemul de stat (Pilonul I).
În prezent, vârsta de pensionare este de 57 de ani şi 2 luni pentru femei şi de 62 de ani şi 2 luni pentru bărbaţi. Până în 2030, vârsta de pensionare va ajunge la 63 de ani pentru femei şi 65 de ani în cazul bărbaţilor.
La Pilonul III, plata pensiei se va face după ce participantul la un fond de profil a împlinit 60 de ani şi a efectuat un stagiu minim de cotizare de 90 de luni.
Potrivit poiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private, administratorii de pe Pilonul II şi III se obligă să îi notifice pe participanţi în scris, cu 30 de zile calendaristice înainte de îndeplinirea condiţiilor de pensionare, valoarea contribuţiilor brute plătite, valoarea activului personal net, precum şi obligativitatea de a opta pentru un fond de furnizare a pensiilor private.
"De la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, participantul unui fond de pensii administrate privat şi/sau al unui fond de pensii facultative alege furnizorul pensiei private. Participanţii la un fondurile de pensii private care împlinesc vârsta de 70 de ani şi nu aleg un furnizor de pensii private sunt repartizaţi aleatoriu de către CSSPP", se arată în proiect.
Furnizorul de pensii private stabileşte cuantumul pensiei private, pe baza calculului actuarial şi activului personal net aflat în contul participantului.
Pensia privată poate fi achitată sub forma unei sume viagere, sume limitate sau altor tipuri de pensii, reglementate prin normele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Anterior, proiectul de lege făcea referire la anuităţi.
Prin pensie viageră pentru o singură persoană se înţelege plata lunară a unei sume fixe datorată şi efectuată până la decesul membrului fondului de furnizare a pensiei private.
În cazul unei anuităţi viagere pentru o singură persoană plus perioadă certă se înţelege plata lunară a unei sume fixe datorată şi efectuată până la decesul membrului fondului sau până la expirarea perioadei prevăzută în contactul de furnizare a unei pensii private.
Pensia viageră cu componentă de supravieţuitor constă în plata lunară a unei sume fixe datorată şi efectuată membrului până la decesul acestuia, iar după deces, datorată şi efectuată soţului supravieţuitor pe durata vieţii şi copiilor minori până la majorat.
Pensia limitată reprezintă plata lunară a unei sume fixe datorată şi efectuată pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 10 ani.
Potrivit documentului, pensiile fixe şi cele indexate cu o rată fixă prestabilită a majorării anuale sunt permise, iar cele variabile sunt interzise.
"Membrul unui fond de furnizare de pensii private este obligat să-şi achiziţioneze o anuitate viageră, în cazul în care activul personal al acestuia este suficient pentru achiziţionarea unei pensii viagere. De asemenea, membrul unui fond este obligat să achiziţioneze o pensie limitată, în cazul în care activul personal al acestuia nu este suficient pentru achiziţionarea unei pensii viagere", se menţionează în document.
Un furnizor de pensii private este obligat să ofere o pensie privată sub formă de pensii viagere sau pensii limitate. În cazul în care activul personal al participantului este suficient pentru alegerea oricărei anuităţi viagere, acesta poate opta pentru tipul de anuitate viageră pe care o consideră cea mai adecvată.
"Pensia privată se plăteşte de către furnizor, lunar, din fondul de furnizarea a pensiilor private membrului, mandatarului desemnat de acesta prin procură specială sau reprezentantului legal al acestuia, fie prin serviciu poştal, fie printr-un cont bancar. Cheltuielile ocazionate de plata pensiei private se suportă de către membru", se arată în proiectul de act normativ.
Rata de finanţare a unui fond de furnizare de pensii private trebuie să fie tot timpul cel puţin egală cu 105%.
"Începând de la o rată de finanţare mai mare de 110 %, excesul de active poate fi redistribuit, prin calcul actuarial, membrilor fondului de furnizare a pensiilor private, după recuperarea integrală a sumelor cu care furnizorul de pensii private a finanţat din provizion fondul de furnizare a pensiilor private", se mai spune în proiectul de lege.
În cazul în care rata de finanţare a fondului scade sub 105%, furnizorul de pensii private intră în supraveghere specială, care nu poate fi mai mare de 6 luni, timp în care acesta este obligat să majoreze rezerva suplimentară a fondului, din provizionului tehnic constituit la furnizorul de pensii private.
Pentru situaţia când rata de finanţare scade sub 100%, furnizorul de pensii private intră în administrare specială şi îi este retrasă autorizaţia de administrare a fondului de furnizare a pensiilor private.
"În cazul în care rata de finanţare scade sub 100% (este subunitară), furnizorul de pensii private intră în administrare specială şi îi este retrasă autorizaţia de administrare a fondului de furnizare a pensiilor private", se precizează în proiectul de lege.
Citește pe alephnews.ro: Procesul fraților Tate pentru trafic de persoane poate începe, a decis Tribunalul București
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
CANCAN.RO
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe