AmCham: Este nevoie de abrogarea prevederilor privind CCM la nivel naţional şi de flexibilizare

Modificările legislaţiei muncii trebuie să ţină cont de principii precum reglementarea performanţei ca principiu de bază în ceea ce priveşte relaţiile de muncă, flexibilizarea acestui domeniu şi abrogarea prevederilor privind contractul colectiv de muncă la nivel naţional, potrivit AmCham România.

147 afișări
Imaginea articolului AmCham: Este nevoie de abrogarea prevederilor privind CCM la nivel naţional şi de flexibilizare

AmCham: Este nevoie de abrogarea prevederilor privind CCM la nivel naţional şi de flexibilizare

"Prin cele aproximativ 150 de propuneri de modificare a Codului muncii înaintate Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în perioada de consultare publică, Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) promovează patru principii majore: reglementarea performanţei ca principiu de bază în ceea ce priveşte relaţiile de muncă; flexibilizarea relaţiilor de muncă; aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură doar părţilor semnatare şi abrogarea prevederilor referitoare la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional; clarificarea şi simplificarea unor prevederi legale", se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Ultima formă a proiectului Codului Muncii, obţinută şi prezentată joi de MEDIAFAX, relevă că toate prevederile referitoare la contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional sunt abrogate, măsură respinsă de sindicate.

Premierul Emil Boc a anunţat, vineri, că există posibilitatea ca Guvernul să îşi angajeze răspunderea în Parlament pentru modificările Codului Muncii, o decizie urmând să fie luată după discuţii în Coaliţie şi în Guvern.

Cosmin Bordea, Country HR Manager la Microsoft România, a declarat în comunicatul AmCham că necesitatea introducerii performanţei în deciziile angajatorului este o condiţie fără de care nu poate exista o economie competitivă.

"Atâta timp cât performanţa companiilor le decide existenţa pe piaţă, imposibilitatea utilizării acestui principiu în sistemul relaţiilor de muncă nu face decât să conducă la disfuncţii care sunt în detrimentul majorităţii salariaţilor, majoritate cu un interes clar pentru performanţă şi capabilă de performanţă. Lipsa de claritate în transmiterea mesajului merituluiperformanţei pune angajatorii în incapacitatea recompensării performanţei la adevărata valoare", a afirmat el.

La rândul său, Anca Grigorescu, avocat partener la bpv Grigorescu, a declarat că productivitatea şi rezultatele oricărei companii depind de performanţa salariaţilor.

"Este normal şi necesar ca performanţa să constituie principalul criteriu pentru angajarea şi recompensarea salariaţilor, precum şi pentru selectarea acestora în vederea păstrării lor în cazul în care se pune problema unei reduceri de personal. Companiile eficiente şi cu rezultate bune obţinute datorită salariaţilor performanţi sunt cele care determină creştere economică. Din acest motiv, performanţa salariaţilor trebuie să fie încurajată atât de către companii cât şi de legiuitor, care ar trebui să o consacre la nivel de principiu ce guvernează raporturile de muncă", a spus el.

AmCham propune o perioadă de probă care să permită angajatorului să evalueze temeinic potenţialul salariatului şi, de asemenea, să permită salariatului să decidă în cunoştinţă de cauză măsura în care se potriveşte angajatorului şi posibilitatea sa de a fi competitiv lucrând pentru acesta.

"Pentru îndeplinirea nevoilor angajatorului şi salariatului, aşa cum au fost detaliate mai sus, AmCham consideră necesare următoarele măsuri: prevederea unor perioade de probă mai lungi, atât în cazul contractelor individuale de muncă încheiate pe durată nedeterminată, cât şi în cazul contractelor individuale de muncă încheiate pe durată determinată; posibilitatea supunerii noilor angajaţi unei perioade de probă, indiferent de numărul angajaţilor anteriori pe acelaşi post care au fost supuşi perioadei de probă; posibilitatea supunerii angajaţilor perioadei de probă după urmarea unor cursuri de formare profesională iniţială; în cazul în care salariatul este supus unor asemenea cursuri iar perioada de desfăşurare a acestora coincide cu perioada de probă, aceasta nu îşi poate îndeplini scopul astfel cum a fost detaliat mai sus", conform comunicatului.

În plus, conform principiului performanţei, în cazul în care se pune problema desfiinţării unui post de un anumit tip în condiţiile în care în organigramă există mai multe posturi de acel tip, angajatorul ar putea să selecteze care dintre salariaţii care ocupă postul de tipul în discuţie este concediat prin compararea performanţelor fiecărui salariat care ocupă postul şi nu a situaţiilor sociale ale salariaţilor. În cazul unei restructurări, angajatorul trebuie să poată rămâne cu salariaţii cei mai buni din punct de vedere profesional, numai aceştia, şi nu colegii lor mai puţin performanţi, putând să conducă la creşterea economică a angajatorului, arată AmCham.

Dimpotrivă, păstrarea doar a unor criterii de natură socială pentru selecţia salariaţilor care vor fi concediaţi poate conduce la situaţia în care salariaţii cei mai buni sunt concediaţi, iar în lipsa acestora angajatorul nu se poate redresa, ajungând în cele din urmă la desfiinţare şi prin urmare la concedierea şi a salariaţilor păstraţi iniţial pe baza criteriilor de natură socială. Criteriile de natură socială pot fi folosite pentru departajarea unor salariaţi cu performanţe identice, apreciază Camera de Comerţ Americană în România.

AmCham Romania reprezintă peste 300 de membri - companii americane, internaţionale şi locale, cu investiţii totale de peste 10 miliarde dolari şi aproximativ 200.000 de locuri de muncă create.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici