Analiştii Erste despre lupta politică din România: Acţiuni fără precedent, la limita legii

Analiştii Erste descriu evenimentele politice de marţi drept "acţiuni fără precedent, la limita legii", care au ca scop aparent demiterea preşedintelui, dar economiştii băncii austriece menţin pentru moment estimările privind cursul şi costurile de finanţare ale statului.

2420 afișări
Imaginea articolului Analiştii Erste despre lupta politică din România: Acţiuni fără precedent, la limita legii

Analiştii Erste despre lupta politică din România: Acţiuni fără precedent, la limita legii

"Ieri seară (marţi - n.r.), o serie de acţiuni rapide, fără precedent, la limita legii, efectuate de o majoritate extinsă din Parlament, a condus la demiterea preşedinţilor ambelor Camere ale Parlamentului, precum şi a Avocatului Poporului. Aceste acţiuni se încadrează, se pare, într-o schemă complexă de demitere a preşedintelui Băsescu, iar ultimele evoluţii reprezintă un indiciu că suspendarea a intrat pe ultima sută de metri", se spune într-o analiză Erste.

Banca notează că va continua să urmărească atent evoluţiile de pe scena politică românească, însă prognozele de sfârşit de an pentru cursul de schimb şi costurile de finanţare ale statului rămân pentru moment neschimbate.

Erste estimează pentru sfârşitul lui 2012 un curs de schimb de 4,45 lei/euro şi un randament de 6,8% pentru obligaţiunile pe cinci ani, cu 0,45 puncte procentuale peste nivelul actual.

În plan macro, Erste notează că avansul vânzărilor retail din luna mai se datorează creşterii încrederii consumatorilor, iar retailul va încheia anul pe plus cu 2,5-3% după trei ani consecutivi de declin.

"Desigur, anul electoral a avut un rol de jucat în antrenarea optimismului, din punct de vedere al consumului", scriu analiştii Erste.

Banca a revizuit prognoza privind deficitul bugetar pentru acest an la 4,2% din PIB, de la 3,4% din PIB, pe fondul relaxării poziţiei fiscale, instabilităţii politice şi dificultăţilor de a menţine sub control cheltuielile în creştere.

România a convenit cu FMI să nu depăşească în acest an un deficit bugetar de 2,2% din PIB pe metodologia cash, încadrându-se în plafonul UE de 3% din PIB pe metodologia ESA.

Erste este cea mai mare bancă austriacă şi unul dintre principalii creditori din Europa Centrală şi de Est, prezentă în România prin grupul BCR.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici