Analiză: mai multe controale şi inspecţii fiscale în 2022

Specialiştii au studiat ce impact ar putea avea asupra contribuabililor măsurile autorităţilor fiscale în 2022. Printre altele, ei au stabilit că în acest an vor fi mai multe controale şi inspecţii fiscale.

560 afișări
Imaginea articolului Analiză: mai multe controale şi inspecţii fiscale în 2022

Analiză: mai multe controale şi inspecţii fiscale în 2022

Studiul a fost realizat de specialiştii Deloitte România în condiţiile în care administraţia fiscală şi-a propus, în 2022, creşterea ponderii veniturilor din taxe şi impozite în PIB, prin eficientizarea colectării. Planurile anunţate pentru acest an indică faptul că autorităţile au ajuns la concluzia că reforma şi digitalizarea administraţiei fiscale reprezintă combinaţia optimă pentru atingerea acestui scop, arată consultanţii din domeniul financiar.

Unele măsurile, bazate pe soluţii digitale, au intrat deja în vigoare şi produc efecte, iar altele sunt la nivel de angajament. Pe listă este şi Spaţiul Privat Virtual.

Înregistrarea agenţilor economici în SPV devine obligatorie începând cu luna martie, ceea ce înseamnă că autorităţile fiscale vor recepţiona documentele fiscale, centralizat, exclusiv prin intermediul acestui portal. În cazul în care contribuabilii nu îndeplinesc obligaţia comunicării prin intermediul acestui sistem, iar documentele vor fi depuse în format fizic, pe hârtie, acestea nu vor fi luate în considerare.

Prin urmare, societăţile trebuie să se înroleze în SPV până la 1 martie 2022, dată după care comunicarea cu administraţia fiscală se va realiza exclusiv online.

„O astfel de cerinţă, deşi prezintă beneficii pentru ambele părţi implicate, are potenţialul de a genera efecte nedorite dacă autorităţile fiscale nu dimensionează corect capacitatea SPV astfel încât să suporte primirea şi stocarea unui număr atât de mare de documente. Orice disfuncţionalitate în acest sistem informatic ar crea premisele unor situaţii complicate administrativ, ba chiar ar putea da naştere unor litigii”, susţin specialiştii Deloitte.

De asemenea, la nivelul administraţiei fiscale urmează să fie dezvoltat un sistem de management integrat al riscului, iar primii paşi asumaţi se referă la dezvoltarea şi diversificarea surselor de informaţii care vor sta la baza creării registrului electronic al riscurilor fiscale. Implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura reprezintă o piesă principală a puzzle-ului reformei sistemului financiar-fiscal.

Sistemul este valabil în prezent doar pentru facturile emise în relaţia dintre companii şi autorităţile publice, dar, începând cu luna iulie, şi contribuabilii care furnizează altor companii (B2B) bunuri considerate a fi cu risc ridicat de evaziune fiscală vor emite facturile în sistem electronic, indiferent dacă beneficiarii sunt sau nu înrolaţi în registrul RO e-Factura. Astfel, autoritatea fiscală va obţine acces imediat la conţinutul acestor facturi. La acest moment, categoriile vizate sunt legume, fructe, băuturi alcoolice, construcţii noi, produse minerale (apă minerală naturală, nisip şi pietriş), precum şi îmbrăcăminte şi încălţăminte.

„Având în vedere că prin această măsură sunt vizate în principal comportamentele incorecte, este de aşteptat ca extinderea acestei obligativităţi să ocupe un loc important pe agenda autorităţilor, deoarece, în mod evident, operatorii economici care practică un astfel de comportament nu se vor înrola voluntar în sistem”, spun specialiştii.

Aceştia au mai analizat costul neconformării în ceea ce priveşte casele de marcat electronice, aplicarea SAF-T, dar şi viitorul sistem e-Transport care va permite ANAF monitorizarea în timp real a transporturilor de bunuri de pe teritoriul României.

La capitolul inspecţii şi controale fiscale, specialiştii estimează că anul 2022 va consemna o intensificare a inspecţiilor şi controalelor fiscale, având în vedere obiectivele asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin Strategia ANAF 2022-2024, care implică o majorare cu 10% a numărului de inspecţii fiscale în acest interval.

Totodată, controlul documentar la distanţă ar urma să reprezinte 30% din totalul verificărilor în 2022 şi 60%, în 2025, precizează specialiştii.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici