ANCOM va reduce, de la 1 mai, tarifele de interconectare

Prima etapă de reducere a tarifelor de interconectare practicate de operatorii de telefonie mobilă Cosmote, Telemobil şi RCS&RDS va fi pusă în aplicare de la 1 mai, a anunţat, joi, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

98 afișări
Imaginea articolului ANCOM va reduce, de la 1 mai, tarifele de interconectare

ANCOM va reduce, de la 1 mai, tarifele de interconectare (Imagine: Mediafax Foto)

Termenul propus iniţial, respectiv 1 februarie, a fost devansat ulterior pentru 1 aprilie.

"Am semnat şi trimis astăzi operatorilor deciziile individuale privind desemnarea tuturor celor cinci operatori de telefonie mobilă din România drept furnizori cu putere semnificativă pe piaţa de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele. Prin aceste decizii am reglementat pentru prima oară tarifele de interconectare ale Cosmote, Telemobil şi RCS&RDS, care vor fi obligaţi să practice tarife de interconectare mai mici de la 1 mai 2009", a declarat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu.

Întrebat de MEDIAFAX despre impactul noilor reglementări în domeniul interconectării asupra tarifelor practicate de operatori, Marinescu a spus că "se poate estima că tarifele cu amănuntul pentru serviciile de telefonie mobilă denominate în euro vor continua pe o pantă descendentă, sub presiunea concurenţei".

"Din păcate, cursul de schimb are un impact puternic asupra facturilor la telefonie mobilă, care au crescut în ultima vreme din cauza scăderii leului în raport cu moneda europeană", a spus Marinescu.

El a arătat că, în contextul unor măsuri similare de reglementare, s-a înregistrat o scădere medie de 15% a preţurilor la telefonie mobilă în ultimii cinci ani la nivelul Uniunii Europene.

Potrivit deciziei ANCOM, de la 1 mai, Cosmote România şi Telemobil vor practica un tarif de 0,064 euro/minut, iar RCS&RDS de 0,0721 euro/minut.

În prezent, tarifele de interconectare solicitate de Cosmote România, Telemobil şi RCS&RDS sunt de 0,082 euro/minut, 0,0801 euro/minut şi, respectiv, 0,0743 euro/minut, conform calculelor ANCOM pe baza cursului de schimb din 19 noiembrie 2008.

De la 1 ianuarie 2010, tarifele propuse de ANC sunt de 0,0567 euro/minut pentru Cosmote România şi Telemobil şi de 0,064 euro/minut pentru RCS&RDS.

Începând cu 1 iulie 2010, Cosmote România şi Telemobil vor practica un tarif de interconectare de 0,0503 euro/minut, în timp ce RCS&RDS - 0,0567 euro/minut.

"Aceste plafoane se vor păstra până la elaborarea de către ANCOM a unui nou model de calcul prin care se vor stabili tarife simetrice pentru toţi operatorii de telefonie mobilă, pe baza costurilor unui operator ipotetic eficient", se arată în comunicat.

În cazul Orange România şi Vodafone România, tariful de interconectare practicat de cei doi operatori de la începutul acestui an este de 0,0503 euro/minut.

"Prin impunerea acestor tarife ne asigurăm că utilizatorii români beneficiază de tarife convenabile pentru apeluri în afara reţelei lor. În absenţa reglementării, tarifele pot fi stabilite la un nivel excesiv şi ineficient, deoarece concurenţa dintre furnizorii de telefonie mobilă îi determină pe fiecare dintre aceştia să maximizeze beneficiile propriilor utilizatori finali, în detrimentul utilizatorilor altor reţele, care sunt nevoiţi să suporte un nivel al tarifelor mai ridicat pentru apelurile terminate în reţeaua respectivă", a spus Marinescu.

De asemenea, în afara obligaţiei de orientare pe costuri a tarifelor, ANCOM a extins şi celelalte obligaţii la toţi cei cinci operatori. Se adaugă, pentru toţi operatorii, obligaţia de a publica o ofertă de referinţă pentru interconectare, obligaţie pe care RCS&RDS va trebui să o îndeplinească până la 1 ianuarie 2010.

Astfel, toţi cei cinci operatori vor avea următoarele obligaţii: transparenţă (publicarea unei oferte de referinţă pentru interconectare), nediscriminare, controlul tarifelor prin fundamentare în funcţie de costuri, pe baza unui sistem de contabilitate a costurilor aprobat de autoritate, obligaţia de furnizare a unor servicii şi de acordare a accesului la anumite facilităţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici