Angajaţii din România au printre cele mai mici salarii din Europa. Diferenţele sunt uriaşe

  • Un manager din România câştigă 10 euro pe oră, arată Eurostat.
  • În Elveţia sau Danemarca, un manager câştigă peste 50 de euro pe oră.
  • Cel mai mare salariu din România e jumătate din cel mai mare salariu din Elveţia.
  • Managerii, specialiştii şi tehnicienii câştigă cel mai bine.
1143 afișări
Imaginea articolului Angajaţii din România au printre cele mai mici salarii din Europa. Diferenţele sunt uriaşe

Angajaţii din România au printre cele mai mici salarii din Europa. Diferenţele sunt uriaşe

Managerii, specialiştii şi tehnicienii câştigă cel mai bine, şi în România şi în Europa. Sună bine, dar dacă ne uităm mai atent la cifre, vom observa o discrepanţă uriaşă.
 
Chiar şi cei mai bine plătiţi români primesc doar o tremie din media salariului brut din Uniunea Europeană.
 
Avem salarii mici şi costuri mari, dar dacă analizăm situaţia vom observa că nu prea se pot oferi salarii mari, când nu se produce valoare adăugată. Nu se investeşte cât ar fi nevoie în economie. Consumăm mai mult decât producem şi nu importăm produse scumpe, în condiţiile în care exportăm materie primă, în loc să producem noi, aici în ţară.
 
În România, un manager are salariul cel mai mare în topul Eurostat, câştigă 10 euro pe oră brut, nu net. Din aceştia 10 euro primeşte în mână aproximativ 6 eruo. Media europeană este de aproape 30 de euro pe oră.
 
Următorii 2, în top 3, sunt specialiştii cu 8 euro/h şi tehnicienii cu 5,4 euro/h. Media europeană e de 21 de euro la specilişti şi aproape 18 la tehnicieni.  Cel mai puţin câştigă segmentul ocupaţiilor elementare, mai puţin de 3 euro/h, faţă de aproape 10 în UE.

Poziţia României faţă de alte state din Europa

Cele mai mari salarii din România sunt de două ori mai mici decât cele mai mici salarii din Elveţia, de exemplu.
 
Cea mai bine plătită ocupaţie din UE e de aproximativ 3 ori mai mare decât cea mai prost plătită. Seamănă cu proporţia dintre salariile din UE şi salariile din România, tot de 3 ori mai mici sunt şi la noi. Dar nu ne putem compara cu Elveţia sau Danemarca, unde un manager câştigă peste 50 de euro pe oră,  sau chiar Cipru, cu 32 de euro pe oră. 
 
La polul opus stau ocupaţiile de tipul: cărăuş, menajeră, manipulator mărfuri, operator transport, încărcător-descărcător. Un astfel de muncitor în Elveţia, Danemarca sau Norvegia, câstigă undeva între 20 – 25 euro, dublu faţă de un manager român, pe când în
Bulgaria, România sau Lituania un muncitor din aceste categorii primeşte între 2 şi 3 euro. De aici se mai scad şi taxele, undeva peste 40%.
 
Salariul mediu brut pe oră, în funcţie de ocupaţie UE (în €) (2018 – EUROSTAT)
  • Manager – 28,6 €
  • Specialişti– 21,4 €
  • Tehnicieni– 17,8 €
  • Angajaţii calificaţi - agricultură, silvicultură şi pescuit – 12,6 €
  • Lucrători din servicii şi comerţ – 11,2 €
  • Ocupaţii elementare – 9,7 €
 
Salariul mediu brut pe oră, în funcţie de ocupaţie RO  (în €) (2018 – EUROSTAT)
  • Manager – 10,17 €
  • Specialişti – 8,3 €
  • Tehnicieni – 5,42 €
  • Angajaţii calificaţi - agricultură, silvicultură şi pescuit – 2,09 €
  • Lucrători din servicii şi comerţ – 4,14 €
  • Ocupaţii elementare – 2,97 €

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici