Angela Merkel susţine propunerea lui Draghi de a condiţiona ajutorul din partea BCE

Cancelarul german Angela Merkel a susţinut planul Băncii Centrale Europene (BCE) de a condiţiona un ajutor vizând reducerea costurilor de împrumut ale unor state din zona euro, afirmând că Germania "este pe aceeaşi lungime de undă" cu BCE în privinţa abordării apărării euro.

267 afișări
Imaginea articolului Angela Merkel susţine propunerea lui Draghi de a condiţiona ajutorul din partea BCE

Angela Merkel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Evident, timpul pune presiune" pentru rezolvarea crizei, chiar dacă "în multe din aceste aspecte considerăm că suntem pe calea cea bună", a spus Merkel, într-o conferinţă comună de presă, cu premierul Canadei, Stephen Harper, la Ottawa, informează Bloomberg.

Întrebată despre anunţul preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, privind o posibilă reluare de către BCE a achiziţiilor de obligaţiuni suverane, Merkel a afirmat că recentele decizii ale instituţiei au "transmis clar că BCE contează pe acţiuni politice, sub forma unor condiţii, ca prim pas obligatoriu pntru o evoluţie pozitivă a situaţiei euro".

Merkel, aflată sub presiune în Europa pentru relaxarea termenilor pachetelor de ajutor financiar acordate mai multor state precum şi pentru emisiuni de obligaţiuni comune, a revenit la combaterea crizei din zona euro după concediul de vară şi a folosit vizita în Canada pentru a face primele declaraţii.

Draghi a anunţat, la începutul lunii august, că BCE ar putea cumpăra obligaţiuni ale statelor cu probleme ale costurilor de împrumut, precum Spania şi Italia, însă doar în schimbul unor condiţii stricte şi doar dacă guvernele statelor din zona euro acţionează primele, prin achiziţia de obligaţiuni prin intermediul fondurilor de ajutor. Spania şi Italia nu au anunţat dacă vor apela la sprijinul fondurilor pentru statele cu probleme de finanţare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici