- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (13.05.2019, 14:07)
- Departamentul Economic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Anunţul Comisiei Europene. Când se vor IEFTINI apelurile către alte ţări din UE
Începând cu data de 15 mai, pentru toate apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în interiorul UE se va aplica un nou tarif, de cel mult 19 cenţi pe minut (+ TVA) şi 6 cenţi pe mesaj SMS (+ TVA), informează Comisia Europeană.
656 afișări

Anunţul Comisiei Europene. Din ce dată vor fi mai IEFTINE apelurile către ale ţări din UE
Aceste noi plafoane tarifare pentru apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în UE fac parte, împreună cu eliminarea tarifelor de roaming care a avut loc în iunie 2017, din procesul de revizuire la nivelul UE a normelor din domeniul telecomunicaţiilor, un proces menit să asigure o mai strânsă coordonare între state în materie de comunicaţii electronice şi să consolideze rolul Organismului Autorităţilor Europene de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor Electronice (OAREC).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă victoria lui Erdoğan pentru Turcia și pentru lume
-
Războiul din Ucraina, anul 2, ziua 95. Cel mai mare atac cu drone de la începutul războiului / Marea Caspică, locul prin care Rusia primeşte armament în secret
-
MAE o taxează pe preşedinta Ungariei după ce a publicat o filmare cu imnul al Ţinutului Secuiesc
-
Dieta de longevitate: Ce să mănânci pentru a câştiga un deceniu de viaţă sănătoasă
Andrus Ansip, vicepreşedintele pentru piaţa unică digitală, a declarat: „Plafoanele tarifare pentru apelurile efectuate în interiorul UE reprezintă un exemplu concret al impactului semnificativ pe care piaţa unică digitală îl are asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor. Prin construirea pieţei unice digitale, au fost create de fapt 35 de noi drepturi şi libertăţi digitale. În ansamblu, noile norme în domeniul telecomunicaţiilor vor permite UE să răspundă nevoilor tot mai mari în materie de conectivitate ale cetăţenilor europeni şi să stimuleze competitivitatea UE.”
Mariya Gabriel, comisarul pentru economie digitală şi societate digitală, a precizat: „După eliminarea tarifelor de roaming în 2017, UE ia acum măsuri împotriva tarifelor excesiv de mari percepute pentru apelurile efectuate din ţara de origine într-o altă ţară. Datorită acestor două acţiuni, consumatorii europeni beneficiază acum de o protecţie cuprinzătoare împotriva şocurilor unor facturi exorbitante atunci când efectuează un apel în Europa, fie că sună în ţara lor de origine sau în străinătate. Este una dintre numeroasele realizări concrete ale pieţei unice digitale.”
Noile norme privind apelurile internaţionale abordează discrepanţele tarifare semnificative care existau între statele membre înaintea acestei măsuri. În medie, tariful standard al unui apel în interiorul UE într-o reţea fixă sau mobilă tinde să fie de trei ori mai mare decât tariful standard al unui apel naţional, iar tariful standard al unui SMS în interiorul UE este de peste două ori mai mare decât al unui SMS naţional. În unele cazuri, tariful standard al unui apel în interiorul UE poate fi de până la zece ori mai mare decât tariful standard al apelurilor naţionale.
Un nou sondaj Eurobarometru privind apelurile internaţionale arată că patru din zece respondenţi (42 %) au contactat o persoană dintr-o altă ţară a UE în ultima lună. 26 % dintre respondenţi au declarat că utilizează o reţea de telefonie fixă, un telefon mobil sau sistemul de mesagerie telefonică (SMS) pentru a lua legătura cu o persoană din altă ţară a UE.
Operatorii de telecomunicaţii din întreaga UE vor trebui să informeze consumatorii cu privire la noile plafoane tarifare. Normele se vor aplica, începând cu 15 mai, în toate cele 28 de ţări ale UE şi, în curând, şi în Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.
Tariful maxim al apelurilor este plafonat numai pentru uzul personal, adică doar pentru clienţii privaţi. Clienţii comerciali nu fac obiectul acestei reglementări a preţurilor, având în vedere faptul că mai mulţi furnizori au oferte speciale, deosebit de atractive pentru clienţii comerciali.Noile norme în domeniul telecomunicaţiilor pregătesc terenul pentru suplimentarea investiţiilor în conectivitatea de mare viteză şi pentru introducerea cât mai lină a tehnologiei 5G în UE.
Codul european al comunicaţiilor electronice (CECE) şi Regulamentul OAREC au intrat în vigoare în decembrie 2018. În timp ce codul trebuie transpus în legislaţia naţională până la sfârşitul anului 2020, Regulamentul OAREC include diferite date de aplicare. Prima regulă prevăzută de noile norme în domeniul telecomunicaţiilor care va intra în vigoare este plafonul tarifar aplicat apelurilor internaţionale.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.


PROSPORT.RO

CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe