- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (07.11.2017, 10:43)
- Anca Olteanu , Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Apartamentele s-au ieftinit în Bucureşti, dar s-au scumpit în restul ţării. De ce au scăzut preţurile / Capitala a recuperat cel mai puţin din declinul provocat de recesiune
Apartamentele din Bucureşti s-au ieftinit, iar cele din restul ţării s-au scumpit, per ansamblu, cu 3,5%, în timp ce atât casele din Capitală, cât şi cele din ţară s-au scumpit cu 3,7%, respectiv 3,9%, în al treilea trimestru din 2017 faţă de trimestrul trecut, potrivit Imobiliare.ro.
1681 afișări
În al treilea trimestru din 2017, preţurile solicitate pentru locuinţele scoase la vânzare la nivel naţional s-au menţinut, per ansamblu, la un nivel relativ constant faţă de cele trei luni anterioare, potrivit unui raport realizat de Analize Imobiliare, platforma dezvoltată de Imobiliare.ro. Stagnarea se datorează în mod exclusiv tendinţei de ieftinire consemnate de apartamentele din Bucureşti, întrucât cele din restul ţării s-au apreciat, per ansamblu, cu 3,5%, iar casele s-au scumpit atât în Capitală (cu 3,7%), cât şi în ţară (cu 3,9%).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Te dai van Gogh sau Picasso? O româncă a folosit A.I. ca să identifice tablouri false din online
-
Certificate de naştere şi de deces în format digital în mai multe oraşe din ţară
-
Cazurile de rujeolă cresc din nou în Europa, cu România pe loc fruntaş
-
UE, acord privind profiturile de pe urma mărfurilor ruseşti: 90% din fonduri vor fi folosite pentru a ajuta militar Ucraina
Tendinţa de diminuare a pretenţiilor vânzătorilor de apartamente din Bucureşti poate fi pusă atât pe seama epuizării treptate a fondurilor Prima Casă, cât şi pe seama creşterii dobânzilor la credite – ambii factori fiind în măsură să afecteze puterea de cumpărare şi, implicit, volumul cererii solvabile, determinând astfel o reglare a aşteptărilor proprietarilor, a declarat Dorel Niţă, reprezentant Imobiliare.ro.
Nivelul actual al preţurilor cerute pentru case şi apartamente este cu 9,7% mai ridicat decât în perioada similară a anului trecut şi, respectiv, cu circa un sfert mai mare decât cel din urmă cu doi ani; pretenţiile vânzătorilor sunt, astfel, cu 38% mai mici acum decât în urmă cu nouă ani (T3 2008), dar aproximativ egale cu media anului 2010.
În majoritatea marilor oraşe ale ţării, preţurile solicitate pentru apartamentele disponibile spre vânzare au continuat, pe parcursul celui de-al treilea trimestru, să recupereze din scăderea consemnată în perioada de criză. În schimb, în Bucureşti, pe acest segment de piaţă a avut loc un declin de 1,1%, până la o medie de 1.230 de euro pe metru pătrat util. Bucureşti a recuperat până acum cel mai puţin din declinul provocat de recesiune, nivelul de acum al preţurilor fiind cu 39% mai mic comparativ cu trimestrul al treilea al anului 2008, se arată în analiză.
La polul opus faţă de Capitală se află Cluj-Napoca, unde pretenţiile vânzătorilor s-au majorat cu 6% în ultimele trei luni. Valoarea actuală, de 1.410 euro pe metru pătrat util, este cu 16,6% mai mare decât cea valabilă în perioada similară din 2016. De remarcat este că locuinţele s-au scumpit cel mai mult în ultimii trei ani, reuşind astfel să recupereze aproape integral scăderea suferită în perioada de recesiune. Astfel, preţurile solicitate în prezent de vânzători sunt cu 46,9% mai ridicate decât în al treilea trimestru din 2014 şi cu doar 1,7% mai mici faţă de al treilea trimestru din 2008.
În Timişoara, apartamentele s-au scumpit cu 2,8%, până la 1.110 euro pe metru pătrat util – valoare cu 9,5% mai mare decât cea atinsă în perioada similară a anului trecut. Faţă de trimestrul al treilea din 2014, locuinţele din oraş sunt cu 30,6% mai scumpe, chiar dacă acestea rămân cu 11,5% mai ieftine decât în al treilea trimestru din 2008.
În Constanţa, vânzătorii şi-au majorat pretenţiile cu 2,3% trimestrul trecut, până la 1.050 de euro pe metru pătrat util, marja anuală de creştere fiind de 10,7%. În ultimii trei ani, apartamentele din oraş s-au scumpit cu 24,3%, însă sunt, momentan, cu 31,5% mai ieftine decât în perioada similară din 2008.
Craiova a intrat în rândul oraşelor cu preţuri de peste 1.000 de euro pe metru pătrat, iar aşteptările vânzătorilor se situează în prezent la 1.020 de euro pe metru pătrat, după un avans de 4,2% în perioada iulie-septembrie.
În Braşov, aşteptările proprietarilor s-au majorat cu 2,3% în ultimul trimestru şi, respectiv, cu 6,9% în ultimele 12 luni, până la 970 de euro pe metru pătrat util. În ultimii trei ani, apartamentele din oraş s-au apreciat cu 20,8%, însă se situează cu 32,1% sub nivelul valabil în al treilea trimestru din 2008.
În Iaşi, apartamentele s-au scumpit cu 2,2% în al treilea trimestru al anului, valoarea actuală, de 940 de euro pe metru pătrat util, fiind cu 8,5% mai mare decât cea valabilă în urmă cu un an. Din 2014 încoace, locuinţele din oraş s-au apreciat cu 20,2%, dar sunt, totodată, cu 25,1% mai ieftine decât în urmă cu nouă ani.
Citeşte şi: Probleme grave de sănătate pentru Regele Mihai: Starea generală s-a agravat. Principesa Margareta a plecat de urgenţă în Elveţia
Citeşte şi: MESAJE de SFINŢII Mihail şi Gavriil: Urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. Klaus Iohannis, decorat în SUA: Președintele României primește premiul Distinguished International Leadership Award pentru 2024
Citește pe www.zf.ro: Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Citește pe www.zf.ro: Rusia se pregăteşte de atac. Agenţiile europene de spionaj au avertizat guvernele lor că Rusia pregăteşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
NATO va schimba abordarea față de Ucraina. Ce dezvăluie documentul exclusiv obținut de Corriere della Sera, care ar urma să fie aprobat în iulie la Summit-ul NATO
Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Dacă aţi avea de ales între a munci mai puţin şi a câştiga mai puţin sau a munci mai mult şi a câştiga mai mult, ce aţi alege? (Nu, să munceşti mai puţin şi să câştigi mai mult nu este o soluţie)
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după Revoluție l-a marcat pe fiul lui Nicolae Ceaușescu
PROSPORT.RO
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
CANCAN.RO
Câți copii are de fapt Florin PIERSIC? Secretul pe care l-a ținut ascuns toată viața: „Vreau să fac ceva...”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe