Aplicanţii la Prima Casă trebuie să declare că nu au cumpărat o locuinţă nici după luna iunie

Persoanele care au aplicat pentru un credit din programul "Prima Casă" după 30 noiembrie trebuie să-şi actualizeze declaraţiile pe proprie răspundere, prin care să precizeze că nu au achiziţionat o locuinţă de la momentul intrării în vigoare a legii, în 4 iunie, şi până la depunerea dosarului.

25 afișări
Imaginea articolului Aplicanţii la Prima Casă trebuie să declare că nu au cumpărat o locuinţă nici după luna iunie

Aplicanţii la Prima Casă trebuie să declare că nu au cumpărat o locuinţă nici după luna iunie (Imagine: Mediafax Foto)

La data de 30 noiembrie a intrat in vigoare Legea 368/2009 de aprobare a OUG 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima Casă", care stabileşte, pe lângă condiţiile iniţiale, că beneficiarii trebuie să declare că nu au achiziţionat o locuinţă după data intrării în vigoare a ordonanţei, adică din 4 iunie 2009.

Astfel, legea stabileşte că "beneficiarii programului «Prima casa» sunt persoane fizice care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă nu au deţinut şi nu deţin, individual sau în comun, împreună cu soţii lor ori cu alte persoane, în proprietate o locuinţă, indiferent de modul în care a fost dobândită, cu excepţia cotelor-părţi din locuinţe dobândite prin moştenire şi nici nu au achizitionat după această dată o locuinţă, indiferent de modul de dobândire".

"Ca urmare, pentru dosarele înregistrate la Fond începând cu data de 30 noiembrie 2009, din declaraţia beneficiarului trebuie să rezulte îndeplinirea condiţiilor de mai sus. Neactualizarea declaraţiei pe proprie răspundere face imposibilă soluţionarea favorabilă a solicitării de garantare", se arată într-un comunicat al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) remis agenţiei MEDIAFAX.

Totodată, Fondul atrage atenţia beneficiarilor să aibă în vedere apropierea sărbatorilor de iarnă şi programul de lucru al cabinetelor notariale.

"De asemenea, ar trebui să ţină cont şi de faptul că de la 1 ianuarie 2010 ar urma să intre în vigoare Legea 372/2005 potrivit căreia, proprietarii de apartamente care nu au certificate de eficienţă energetică nu le vor mai putea tranzacţiona", se mai arată în comunicat.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a acordat până la finele lunii noiembrie garanţii de aproximativ 400 de milioane de euro pentru credite ipotecare din programul "Prima Casă", respectiv 40% din plafonul de garantare stabilit de stat pentru 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici