Apple se confruntă cu prima scădere trimestrială a vânzărilor din 2003

Lungul şir de 51 de creşteri trimestriale consecutive ale Apple a luat sfârşit şi este posibil ca expansiunea să revină abia înspre finalul anului, anunţă Bloomberg.

1010 afișări
Imaginea articolului Apple se confruntă cu prima scădere trimestrială a vânzărilor din 2003

Apple se confruntă cu prima scădere trimestrială a vânzărilor din 2003

O creştere în cererea de smartphone-uri, playere muzicale şi alte dispozitive electronice a propulsat venitul anual al Apple la 227 de miliarde de dolari, în cei 13 ani de la ultima scădere trimestrială, rezultând într-o creştere astronomică a acţiunilor, ceea ce a făcut Apple cea mai valoroasă companie din lume.

Era creşterilor neîntrerupte s-a lovit însă de un zid, în trimestrul care s-a finalizat în martie, în condiţiile în care mai puţini oameni şi-au actualizat iPhone-ul cu ultima versiune, iar compania prezice încă un declin în perioada următoare.

”Nu văd nimic la orizont de la Apple din punct de vedere al componentelor sau a schimbărilor tehnologice majore, care să impulsioneze creşterea. Vom vedea că oamenii pur şi simplu rămân cu telefoanele mai multă vreme, la fel cum s-a întâmplat şi cu PC-urile”, a spus Bob O’Donnell, analist şef la TECHnalysis Research.

Vânzările în T1 au scăzut cu 13%, la 50,6 miliarde de dolari, faţă de 58 de miliarde de dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul a scăzut la 10,5 miliarde de dolari, faţă de 13,57 mld. dolari, în condiţiile în care cererea pentru iPhone-uri a scăzut cu 16%.

”Piaţa pentru smartphone-uri pur şi simplu nu creşte în prezent. Aceasta este o consecinţă a climatului macroeconomic în mai multe zone din lume”, a spus Tim Cook, CEO Apple.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici