ASF: Carpatica vine cu măsuri suplimentare în urma exerciţiului BSR, Euroins va reface planul

Carpatica a completat planul de redresare cu măsuri suplimentare, aprobate de ASF, printre care vărsarea capitalului subscris până la 31 august, de 2,5 milioane lei, şi atragerea unui investitor până la 15 decembrie, iar Euroins trebuie să refacă planul de măsuri după ce nu s-a conformat cerinţelor.

186 afișări
Imaginea articolului ASF: Carpatica vine cu măsuri suplimentare în urma exerciţiului BSR, Euroins va reface planul

ASF: Carpatica vine cu măsuri suplimentare în urma exerciţiului BSR, Euroins va reface planul (Imagine: Shutterstock)

Companiile de asigurare participante la exerciţiul de stres BSR (Balance Sheet Review) au transmis Autorităţii de Supraveghere Financiară, până la 4 august, planurile de măsuri pentru remedierea aspectelor constatate în cadrul exerciţiului, acestea fiind analizate de autoritate.

Astfel, Astra şi Carpatica, aflate în procedură de redresare financiară, vor continua să îndeplinească măsurile stabilite în cadrul planurilor de redresare asumate de fiecare societate în parte.

Carpatica a propus însă măsuri suplimentare faţă de planul de redresare iniţial, care a fost aprobate de către Consiliul Autorităţii, se arată într-un comunicat al ASF.

Scoietatea s-a angajat să verse până la finele lunii capitalul subscris de către acţionari, de 2,5 milioane lei, să încaseze începând din septembrie părţile sociale cesionate de asigurător către acţionari, de 2,7 milioane lei şi să atragă un împrumut subordonat de cel puţin 30 milioane lei.

Mai mult, compania vrea să scurteze perioada de atragere a unui investitor strategic astfel încât, până la 15 decembrie, să poată fi încheiată tranzacţia cu acesta.

Planul de măsuri prezentat de Euroins nu acoperă integral necesităţile de ajustare rezultate din exerciţiul BSR.

Planul iniţial prevede două majorări de capital social de câte 100 milioane de lei, până la 31 decembrie 2015, respectiv 30 iunie 2016, precum şi un nou contract de reasigurare pentru RCA.

"Din analiza aspectelor menţionate a fost evidenţiat faptul că termenele propuse de societate în calendarul majorărilor de capital social depăşesc termenul de 3 luni de la data publicării rezultatelor exerciţiului BSR (15 octombrie 2015), iar suma totală prezentată de companie în acest calendar de majorări este insuficientă pentru restabilirea atât a deficitului de capitaluri proprii (Solvabilitate I), cât şi a fondurilor proprii (Solvabilitate II). Ca urmare, ASF a solicitat refacerea planului de măsuri în vederea reanalizării", se arată în comunicatul autorităţii.

În cazul EximAsig, Groupama, Asirom, Allianz-Ţiriac, Axa, Generali, NN Asigurări de Viaţă, Omniasig, Uniqua Asigurări şi PAID, Consiliul ASF a aprobat planurile de măsuri trimise de acestea, fiind în conformitate cu necesităţile de ajustare în urma exerciţiului BSR.

EximAsig îşi va majora capitalul social cu 20 milioane de lei până la 15 octombrie.

Groupama îndeplineşte marja de solvabilitate începând din iulie 2014.

Asirom a prezentat o propunere de majorare a capitalului social, prevăzută pentru luna august, de 110 milioane lei.

În cazul societăţilor Allianz-Ţiriac, Axa, Generali, NN Asigurări de Viaţă, Omniasig, Uniqa Asigurări şi PAID recomandările auditorilor au fost preluate în planurile de măsuri, o parte dintre ele fiind deja implementate, iar altele sunt în curs de implementare şi vor fi urmărite de către ASF.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici