Aurul se apropie de 1.800 dolari, iar deţinerile investitorilor de pe burse au atins un nou record

Preţul aurului se apropie de 1.800 dolari pe uncie pentru prima dată în acest an, iar deţinerile de aur ale investitorilor de pe burse au urcat la un nou record, de 2.681 tone, pe fondul temerilor privind impactul inflaţionist al măsurilor de stimulare a economiei anunţate de băncile centrale.

248 afișări
Imaginea articolului Aurul se apropie de 1.800 dolari, iar deţinerile investitorilor de pe burse au atins un nou record

Aurul se apropie de 1.800 dolari, iar deţinerile investitorilor de pe burse au atins un nou record (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În această vară, unii investitori puneau sub semnul întrebării sustenabilitatea aprecierii accelerate a aurului, care a crescut în ultimii 10 ani de la 250 dolari pe uncie la aproape 2.000 dolari pe uncie, notează Financial Times.

Odată cu măsurile de stimulare anunţate în ultimele săptămâni de băncile centrale - de la cea de-a treia rundă de relaxare cantitativă a Rezervei Federale la achiziţiile nelimitate de obligaţiuni ale Băncii Centrale Europene - cererea pentru aur a crescut puternic, investitorii căutând să-şi protejeze fondurile de impactul inflaţionist al acestor programe.

Astfel, deţinerile de aur ale investitorilor în exchange traded funds - fonduri de investiţii flotate pe burse - au atins recent un record de 2.681 tone, potrivit analistului Edel Tully de la UBS, citat de Financial Times.

Vineri, preţul aurului a atins maximul ultimelor 11 luni, de 1.795 dolari pe uncie troy. Tot mai mulţi traderi au început să ţintească recordul de 1.920 dolari pe uncie stabilit anul trecut.

Cotaţiile aurului au atins noi maxime în cursul acestei săptămâni pentru contractele denominate în euro şi franci elveţieni: aproxiamtiv 1.380 euro, respectiv 1.670 franci pentru o uncie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici