Prima pagină » Economic » Autoritatea Sanitare Veterinară verifică condiţiile în care sunt importate ouăle din Europa

Autoritatea Sanitare Veterinară verifică condiţiile în care sunt importate ouăle din Europa

Autorităţile desfăşoară controale, la nivel naţional, între 25 martie şi 12 aprilie, pentru a verifica dacă operatorii alimentari respectă condiţiile sanitar-veterinare şi de siguranţa alimentelor privind transportul, ambalarea, depozitarea şi comercializarea ouălor din comerţul intracomunitar.
Autoritatea Sanitare Veterinară verifică condiţiile în care sunt importate ouăle din Europa
Alina Botezatu
28 mart. 2019, 14:57, Economic

În aceste activităţi de control, inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) vor colabora cu reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Controale se vor desfăşura atât în trafic, cât şi în unităţile de destinaţie de pe teritoriul României – centre de ambalare ouă, depozite frigorifice, unităţi de procesare etc.

În situaţia în care, în urma controalelor efectuate se constată că ouăle provenite din alte state membre şi destinate comercializării pe teritoriul naţional nu îndeplinesc normele în vigoare, Direcţiile Sanitare Veterinatre şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, respectiv, a municipiului Bucureşti, vor dispune aplicarea măsurilor care se impun, în conformitate cu cerinţele legislaţiei comunitare şi naţionale. Rezultatele controalelor vor fi făcute publice la finalizarea acţiunii.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia