Autorităţile au fost luate prin surprindere: „Am avut mai multe cereri decât ne aşteptam la IMM Invest''

  • Peste 47.000 de cereri au fost depuse pe imminvest.ro
  • Numărul solicitărilor pentru investiţii a fost dublu faţă de cel pentru capitalul de lucru
  • IMM Invest ajută firmele mici şi mijlocii care pot accesa credite cu garanţii date de stat
1713 afișări
Imaginea articolului Autorităţile au fost luate prin surprindere: „Am avut mai multe cereri decât ne aşteptam la IMM Invest''

Autorităţile au fost luate prin surprindere: „Am avut mai multe cereri decât ne aşteptam la IMM Invest''

 

La aproape două săptămâni de la relansarea Programului IMM Invest sunt mult mai multe cereri depuse decât se aştepta iniţial.
 
„Magnitudinea programului e dată şi de numărul de beneficiari. Sunt peste 47.000 de cereri depuse. Totodată, ajutăm şi numeroase locuri de muncă, peste 613.000”, a spus Dumitru Nancu, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
 
Sunt 22 de bănci partenere în acest program care „şi-a dovedit necesitatea. Nu mă aşteptam ca nivelul solicitat pentru investiţii să fie dublu faţă de cel pentru capital de lucru”, a spusFlorin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii. 
 
Programul IMM Invest România permite companiilor mici şi mijlocii afectate de criză să îşi asigure lichiditate pentru derularea activităţii sau pentru investiţii, prin accesarea creditelor cu garanţii date de stat. Plafonul de garantare alocat este de 15 miliarde de lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici