Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) a criticat propunerea din Programul de Guvernare privitoare la introducerea unei taxe noi pe profiturile băncilor, insistând asupra potențialelor repercusiuni negative ale acesteia. „Respingem cu fermitate intenţia de introducere a încă unei taxe suplimentare asupra profiturilor obţinute de instituţiile de credit”, au transmis reprezentanții bancari, menționând că băncile sunt deja supuse unui regim de supraimpozitare. Acesta include „impozitul pe profit şi impozitul suplimentar pentru instituţiile de credit, de 2%, aplicat la cifra de afaceri”, spun patronatele, citate de Ziarul Financiar.
Reprezentanții sectorului bancar au atras atenția că noua taxă, prezentată ca o măsură temporară pentru „taxarea profitului excesiv al băncilor”, riscă să producă efecte economice și sociale nedorite: „Induce iluzia unor beneficii bugetare pe termen scurt, dar care, în realitate, generează efecte economice şi sociale nedorite, pe termen scurt, mediu şi lung.” Mai precis, CPBR sugerează că povara noii taxe va fi transferată indirect către buzunarul cetățenilor, prin scumpirea serviciilor bancare sau restrângerea accesului la finanțare: „Efectele noii taxe se vor resimţi negativ asupra populaţiei, mediului antreprenorial şi economiei în ansamblu.”
Lipsa consultărilor prealabile este, de asemenea, reclamată de bănci: „Nu ne sunt cunoscute nici fundamentele constituţionale, juridice sau economice ale aplicării, nici cota de taxare sau perioada avută în vedere. Menţionăm că nu am fost consultaţi sau informaţi înainte cu privire la această iniţiativă, aflând despre ea, ca şi publicul larg, din presă.”
Consiliul consideră că impunerea unei „a treia taxe” asupra băncilor este „o măsură disproporţionată şi dezechilibrată”, care va afecta capacitatea instituțiilor de credit de a finanța economia și va diminua încrederea investitorilor. „Experienţele recente au demonstrat că introducerea de taxe/impozite speciale, ad-hoc, nu a contribuit la consolidarea bugetară, ci a accentuat ineficienţele şi risipa din cheltuirea banului public”, spun bancherii, referindu-se la alte inițiative fiscale ad-hoc din trecut, care nu au avut rezultate pozitive.
Băncile solicită Guvernului să își respecte propriul angajament privind consultarea mediului de afaceri, subliniind că o astfel de măsură fiscală nu poate fi impusă fără un dialog real și instituționalizat: „Ne exprimăm încrederea că noul Guvern va pune în aplicare un obiectiv esenţial înscris în Programul de Guvernare, respectiv crearea unui sistem de consultare constantă şi instituţionalizată cu mediul de afaceri în elaborarea politicilor publice.”