Barclays închide un sfert din sucursale şi dă afară sute de bancheri

Banca britanică Barclays, cu active de 1.400 miliarde lire sterline, va închide un sfert din cele 1.600 de sucursale din Marea Britanie şi va concedia sute de angajaţi de la divizia de investiţii, pentru a reduce costurile în contextul apariţiei unor reglementări mai dure şi progresului tehnologiei.

281 afișări
Imaginea articolului Barclays închide un sfert din sucursale şi dă afară sute de bancheri

Barclays închide un sfert din sucursale şi dă afară sute de bancheri (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

O parte dintre sucursalele închise vor fi înlocuite cu birouri mai restrânse amplasate în interiorul unor centre comerciale.

Analiştii susţin că închiderea sucursalelor ar putea reprezenta şi o reacţie a băncilor la progresul tehnologiei, văzut ca o şansă de a îmbunătăţi calitatea serviciilor reducând în acelaşi timp cheltuielile, potrivit Financial Times.

"Avem de-a face cu o transformare fundamentală, care apare odată la 100 de ani, a industriei bancare. Cred că la asta asistăm", a declarat pentru Financial Times o sursă apropiată situaţiei.

Alte bănci britanice ar putea urma exemplul Barclays prin închiderea sucursalelor şi încurajarea consumatorilor să utilizeze, spre exemplu, aplicaţii pe smartphone, potrivit analiştilor.

Banca a mai anunţat anul trecut 3.700 de concedieri.

Directorul general al Barclays, Antony Jenkins, va prezenta în scurt timp şi noi ţinte pe cinci ani pentru companie, fiind vizată atât profitabilitatea, cât şi îmbunătăţirea rezervelor de capital.

Pe lângă închiderea sucursalelor şi concedierea bancherilor de la divizia de investiţii, Barclays vrea să reducă şi cheltuielile cu deplasările, care vor fi limitate la întâlniri "esenţiale".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici