Băsescu: Este exclusă intrarea în derapaj, avem toate centurile de siguranţă puse

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este optimist în perspectiva anului 2012 şi că este exclusă intrarea în derapaj dacă se respectă cele stabilite cu FMI, BM, CE, menţionând că România are "puse toate centurile de siguranţă".

113 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Este exclusă intrarea în derapaj, avem toate centurile de siguranţă puse

Băsescu: Este exclusă intrarea în derapaj, avem toate centurile de siguranţă puse (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax foto)

"Ne putem permite să fim optimişti cu privire la evoluţiile noastre", a spus Băsescu.

Preşedintele a menţionat că este exclus să se intre în derapaj în 2012, el subliniind că România are toate "centurile de siguranţă puse".

"În linii mari, vă pot spune că discuţia a fost lungă şi pe analiza a ceea ce se întâmplă în regiune şi ce poate afecta România. Vă pot spune cu toată seriozitatea şi greutatea că este exclus, atâta timp cât stăm în programul convenit cu troica, este exclus deci ca România sa intre într-un derapaj. Avem toate centurile de siguranţă puse şi un acord în care o eventuală finanţare de la FMI este posibilă. Şi un acord prin care o eventuală... o finanţare de 3,5 miliarde de euro, şi o finanţare de la UE de 1,5 miliarde de euro. În plus, avem o rezervă solidă în Banca Naţională, 32 de miliarde de euro", a spus Traian Băsescu.

El a menţionat că România este în siguranţă dacă se menţine în acordul cu FMI, UE şi BM.

"Deci toate centurile de siguranţă pe care ar fi trebuit să le avem şi în 2008, astăzi le avem. Sigur că ne afectează evoluţia economică, implicit veniturile bugetului de stat sunt afectate de situaţia din regiune. Sigur că situaţia din regiune şi nesiguranţa din zona euro afectează nivelul la care ne finanţăm nu numai deficitul de 1,9 din PIB, dar şi cele 56 de miliarde de RON pe care trebuie să le împrumutăm pentru a rostogoli datoriile pe termen scurt. Deci, toate aceste lucruri ne afectează, dar România este în siguranţă dacă se menţine în acordul cu Fondul, Uniunea şi Banca Mondială şi dacă, pe de alta parte, Guvernul îşi respectă programul la care s-a angajat şi se angajează în continuare", a spus preşedintele.

De asemenea, el a afirmat că este de părere că "ne putem permite să fim optimişti cu privire la evoluţiile noastre".

"Cred că ne putem permite să fim optimişti cu privire la evoluţiile noastre, cu atât mai mult cu cât este convenit şi la nivel politic, şi cu troica, este convenit ca România va menţine bugetul de investiţii, ca şi anul acesta, când investiţiile guvernamentale au fost unul din motoarele de creştere, atât cât a fost creşterea, alături de agricultură şi anul viitor, acest motor de creştere pe care îl reprezintă investiţiile va fi menţinut, şi la un nivel puţin mai ridicat decât anul acesta", a declarat Traian Băsescu.

El a subliniat însă necesitatea respectării acordurilor cu instituţiile internaţionale şi a evitării măsurilor populiste.

Şeful statului s-a întâlnit, joi, la Cotroceni, cu o delegaţie de reprezentanţi ai FMI, BM, CE

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici