Băsescu: Sunt convins că "Prima Casă" va intra în funcţiune până la finele lunii iunie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR, că este convins că Guvernul va gestiona bine programul "Prima Casă" şi a afirmat că este de părere că acesta va intra în funcţiune până la finele lunii iunie.

12 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Sunt convins că "Prima Casă" va intra în funcţiune până la finele lunii iunie

Băsescu: Sunt convins că "Prima Casă" va intra în funcţiune până la finele lunii iunie (Imagine: Mediafax Foto)

"Sunt convins că va funcţiona, dar nu aş vrea să descriu eu acest program, mai mult decât a făcut-o premierul Boc, şi care sunt convins că va continua să o facă", a spus Băsescu.

Preşedintele s-a arătat convins, de asemenea, că Guvernul va gestiona bine problema legată de acest program.

Băsescu s-a arătat convins, totodată, că programul va intra în funcţiune până la sfârşitul lunii iunie.

El a spus că băncile vor avea, în acest program, un rol important, menţionând că speră ca aceastea să revină, din punct de vedere al dobânzilor practicate, "la o abordare realistă faţă de piaţa pe care au obţinut profituri".

Preşedintele a adăugat că băncile din România trebuie să se obişnuiască şi cu profituri mai mici în perioada de criză.

Persoanele care nu deţin în prezent o locuinţă sau nu au contractat un credit ipotecar vor beneficia, după 20 iunie, de garanţia statului pentru împrumuturi destinate achiziţionării unei case, indiferent de vârstă, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.

El a precizat că normele metodologice privind derularea programului vor fi finalizate în maximum 15 zile.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a precizat la rândul său că beneficiarii programului, care se referă doar la case terminate, sunt persoanele fizice care nu deţin în proprietate o locuinţă şi nici nu au în derulare un credit ipotecar, precum şi soţii care nu deţin în comun sau individual o locuinţă, indiferent de modul în care a fost dobândită, şi care nu au un credit ipotecar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici