BCE se opune obligării băncilor de asumare a pierderilor pe datoriile vreunui stat

Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a reafirmat joi opoziţia faţă de un default, chiar şi parţial, al unui stat din zona euro şi respinge orice plan de salvare care obligă sectorul privat, respectiv băncile, să îşi asume pierderi legate de datoriile suverane.

306 afișări
Imaginea articolului BCE se opune obligării băncilor de asumare a pierderilor pe datoriile vreunui stat

BCE se opune obligării băncilor de asumare a pierderilor pe datoriile vreunui stat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"BCE se opune în special tuturor planurilor care nu sunt voluntare sau care conţin elemente obligatorii pentru deţinătorii de datorii publice", potrivit unui raport lunar publicat joi.

În ultimele săptămâni s-au intensificat discuţiile privind reevaluarea în scădere a deţinerilor de obligaţiuni elene ale creditorilor privaţi.

Pe 21 iulie a fost stabilită o contribuţie de 21% a creditorilor privaţi la un al doilea plan de susţinere a Greciei, care implică reducerea valorii activelor. Această reevaluare în scădere a deţinerilor de obligaţiuni, acceptată de bănci în urma unor presiuni puternice, dar considerată voluntară, nu a fost considerată de pieţe drept "un eveniment de credit".

"O participare a sectorului privat ar putea avea efecte negative directe asupra sectorului bancar din zona euro şi amplifică nevoia unei recapitalizări mari a băncilor", a avertizat BCE.

În plus, o astfel de participare a sectorului privat pentru susţinerea unui stat din zona euro ar putea speria creditorii şi ar împiedica accesul altor ţări pe pieţele financiare, chiar dacă fundamentele lor economice nu s-au schimbat, se arată în raport.

Astfel s-ar crea un cerc vicios în care recapitalizarea băncilor va îndatora mai mult statele, iar ratingurile acestora ar putea fi revizuite în scădere, complicând mai mult situaţia instituţiilor financiare.

Participarea sectorului privat ar putea, totodată, să pună în pericol reputaţia euro şi să sperie investitorii privaţi şi publici.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici